News Flash:

10 Februarie: IZVOR DE APA VIE - SFANTUL HARALAMBIE APARATOR DE BOLI

10 Februarie 2017
1179 Vizualizari | 0 Comentarii
In traditia populara romaneasca, in fiecare an pe 10 februarie este sarbatorit Sfantul Haralambie, Haralampie sau Haralampie de Ciuma, ori Aralam, dupa cum ii se mai spune in credinta populara, este considerat si pana azi patronul ciumei, pazitor de foamete si izgonitor de duhuri necurate, facator de minuni, pazitor al mortii, stapanul si purtatorul tuturor bolilor, ziua sa fiind pazita ca oricare alta mare sarbatoare si tinuta cu mare strasnicie prin post si fara de munca. Sfantul este vestit pentru puterea credintei sale si entuziasmul cu care impartasea sfintele invataturi crestine si cinstit pentru faptele marete ce le-a savarsit atat pentru oameni cat si pentru animale.

Batran cu trupul, avea 113 ani, dar nu cu sufletul, Sfantul Haralambie s-a invrednicit de Imparatia lui Dumnezeu prin moarte muceniceasca, in vremea imparatului Septimius Sever, crezand ca un om batran este usor de induplecat pentru a se lepada de Hristos si sa se inchine la idoli, a fost supus unor chinuri groaznice, ca apoi sa fie jupuit de viu pentru credinta in Hristos, sfantul le-a spus prigonitorilor sai: „Va multumesc voua fratilor ca, jupuind trupul meu cel vechi si batran, mi-ati innoit sufletul cu haina cea noua a suferintei pentru Mantuitor si pentru biserica sa”. Fidel pana la capat credintei sale, Haralambie a murit in inchisoare, decapitat si taiat in bucati, nu inainte insa ca Dumnezeu sa-i fi indeplinit ultima si unica sa dorinta, formulata chiar de catre sfant: „Cel ce va tine ziua mea si va posti-o, de acela sa nu se apropie nici o boala”.

In Europa, ciuma a fost adusa din Orient in primele veacuri dupa Hristos, in vremea Sfantul Haralambiе. Ea aparea in iconografia de la jumatatea sec. al XIX-lea si in imaginatia taranilor asemeni unui schelet, un personaj malefic, cu mari aripi negre si o sabie lata in mana, sau o creatura cu un picior de vaca si unul de om, incornorata si inzestrata cu o coasa ucigatoare cu care reteza vietile celor neascultatori de randuielile stabilite si care, din fericire, era tinuta in lant de catre puternicul sfant. Se spunea ca fiindca ciuma era cat pe ce sa nimiceasca toti oamenii de pe pamant, insusi Dumnezeu i-ar fi  dat-o lui Haralambie in grija.

Potrivit mentalitatii arhaice spiritul ciumei se intrupa intr-o „uraciune de baba” numita uneori ,,Mama Musa”. Potrivit unei legende baba in miniatura ar fi fost bagata intr-o nuca, Sfantul Haralambie purtand tot timpul aceasta nuca in san; uneori, sfantul ii dadea drumul pentru a manca radacini, ghinda sau padure tanara, iar cand vedea ca rautatea in lume e prea multa, o mai scapa si printre oameni.

Oamenii au avut diverse forme de a se apara de ciuma pe parcursul veacurilor: organizau ospete copioase in mijlocul drumului, crezand astfel ca ciuma se va satura si va pleca; confectionau o asa-numita „camasa a ciumei”, aceasta se facea intr-o singura noapte de noua babe si dintr-un singur caier de canepa, cu care imbracau pe cel bolnav.
 
Femeile in mediul rural faceau un colacel, il coceau inainte de rasaritul soarelui, il rupeau in patru bucati, aruncandu-le in cele patru vanturi. Se mai zice ca Sfantul ar fi lasat cu limba de moarte, ca unde se va gasi o bucatica din trupul lui, locul acela va fi in veci ferit de ciuma. Oamenii duceau colaci la biserica, ca sa fie sfintiti si mancau din ei cand erau bolnavi sau ii imparteau ca sa se indure sfantul sa nu dea drumul ciumei din lant.

Totodata se fac pomeni pentru cei care au avut o moarte grea si se dau de pomana coliva, covrigi, lumanari de sufletele mortilor dar si pentru paza vietii si a gospodariei. De Sfantul Haralambie se obisnuia sa se faca agheasma la biserica, care era apoi bauta (pentru sanatate), folosita pentru spalat duminica de dimineata, dar si pentru a stropi grajdurile, vitele si pomii pe tulpina pentru a-i apara de uscaciune pe perioada verii.
 
La sate, Sfantul Haralambie este cunoscut ca un aparator impotriva bolilor ce cuprind animalele, drept pentru care oamenii obisnuiesc sa aduca la biserica tarata, sare, cartofi, mere, coliva si colaci, pentru a fi sfintite, fiind destinate celor bolnavii din casa dar si cereale si sare pentru hrana animalelor spre a fi binecuvantate de preoti. O parte din aceasta hrana a vitelor, ca leac pentru eventuale boli ale acestora. Cu coliva sfintita se ungeau pomii la tulpini, pentru a preveni uscarea lor pe timpul verii.

Sfantul Haralambie mai este considerat prin unele zone si sfantul care strange sufletul omului. De aceea, celui care lucreaza de ziua lui si pentru cei pacatosi vor fi bolnavi tot timpul anului iar sufletul iese cu chinuri iar pentru cei smeriti si cu frica de Dumnezeu, cu multa blandete.

Sfantul Haralambie, este considerat in credinta populara protector pentru pasari si  pentru toate animalele din batatura pentru a fi ferite de boli si de rapitori dar si pentru camp si semanaturi pentru prevenirea o recolta bogata. Astazi nu se injuga nici un animal de povara.

In credinta populara se spune ca daca ploua in ziua de Sf. Haralambie, va mai ploua alte patruzeci de zile la rand.


In perioada crestina erau oficiate anumite slujbe si rugaciuni catre icoana Sfantului Haralambie, care treptat, au inlocuit majoritatea practicilor si superstitiilor precrestine.
 
Desi ciuma a fost eradicata si nu mai face astazi ravagii ca altadata, e bine ca Sfantului Haralambie sau Ziua Ciumei sa fie tinuta pentru mult prea multele boli care inca ne afecteaza sanatatea. De aceea, sa ne rugam ca Sfantul Haralambie sa ne aiba mereu in paza sa.
 
Tuturor ce poarta numele sfantului, un sincer ,,LA MULTI ANI!”
 
                                                                                                                Dan Horgan

Bibliografie:
- Adrian Fochi - Datini si eresuri populare de la sfarsitul secolului al XIX-lea, Editura Minerva, Bucuresti, 1976.
- Arthur Gorovei. - ,,Credinti si superstitii ale poporului roman” Editura, Grai si Suflet - Cultura Nationala” Bucuresti, 1995.
- Antoaneta Olteanu - ,,Calendarele poporului roman”, Editura Paideia 2001.
- Elena Niculita Voronca - ,,Datinile si credintele poporului roman”, Editura Polirom Iasi 1998.
- Ion Ghinoiu – ,,Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundatiei Culturale Romane, 1997.
- Ion Ghinoiu - ,,Sarbatori si obiceiuri romanesti”, Editura Elion, Bucuresti, 2002.
- Ion Ghinoiu - ,,Zile si mituri. Calendarul taranului roman 2000”, Editura Fundatiei PRO, Bucuresti, 1999.                             
- Ion Talos - ,,Gandirea magico-religioasa la romani”, Dictionar, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2001.
- Irina Nicolau - ,,Ghidul Sarbatorilor Romanesti”, Editura Humanitas, 1998.
- Narcisa Stiuca - ,,Sarbatoarea noastra cea de toate zilele”, editura Cartea de Buzunar, 2006.
- Romulus Vulcanescu - ,,Mitologie Romana”,  Editura Academiei R.S.R. Bucuresti, 1985. 
- Simion FIorea Marian – „Sarbatorile la romani” Editura “Grai si Suflet - Cultura Nationala”, 2001.
- Tudor Pamfile, ,,Mitologia romana”, Editura ALL, Bucuresti, 1997.
- Vietile Sfintilor, Editura Episcopiei Romanului si Husilor 1998.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1479 (s) | 35 queries | Mysql time :0.036588 (s)