News Flash:

24 Ianuarie - primul pas în scrierea "certificatului de naştere" al Romanie

24 Ianuarie 2018
470 Vizualizari | 0 Comentarii
CARMEN DAN

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a transmis miercuri un mesaj de Ziua Unirii Principatelor Române în care a subliniat că 24 Ianuarie reprezintă primul pas în scrierea "certificatului de naştere" al României de astăzi.

"În acest an, mai mult ca oricând, ziua de 24 Ianuarie are o importanţă aparte, întrucât marcăm împlinirea a 159 de ani de la Mica Unire într-o perioadă cu semnificaţii deosebite: Centenarul Marii Uniri. 24 Ianuarie 1859 este piatra de temelie pentru ceea ce mai târziu va deveni România şi, în acelaşi timp, un elocvent exemplu al izbânzii românilor uniţi şi însufleţiţi de un ideal comun", a scris Carmen Dan, pe Facebook.

Potrivit ministrului de Interne, datoria românilor este să nu uite că, dincolo de însemnătatea politică, Mica Unire a fost premisa unor reforme interne importante, care a contribuit semnificativ la evoluţia instituţională a viitorului stat român.

"Numele domnitorului Micii Uniri, Alexandru Ioan Cuza, se leagă, fără îndoială, şi de evoluţia instituţională a Ministerului Afacerilor Interne. Alexandru Ioan Cuza a fost cel care a unificat administrativ structurile departamentale din Ţara Românească şi Moldova într-un singur Minister de Interne, cu sediul la Bucureşti", se arată în mesajul postat de Carmen Dan.

Ministrul punctează că românii trebuie să îşi unească eforturile pentru bunăstarea ţării. "Să păstrăm România în dreptul inimii! La mulţi ani, România!", a transmis Carmen Dan.

AGERPRES/

Distribuie:  
Loading...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0815 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019924 (s)