News Flash:

9 Martie - Sfintii 40 patruzeci de mucenici din Sevastia

9 Martie 2014
859 Vizualizari | 0 Comentarii
In aceasta luna, in ziua a noua, pomenirea sfintilor patruzeci (40) de mucenici, cei ce au marturisit si au fost chinuiti in cetatea Sevastiei.

Cei patruzeci de mucenici, desi erau de obarsie din diferite locuri, faceau parte din aceeasi ceata ostaseasca. Ei au fost prinsi din pricina marturisirii credintei in Hristos si au fost dusi la cercetare. Dar nelasandu-se induplecati sa jertfeasca idolilor, mai intai au fost loviti cu pietre peste fata si peste gura, dar pietrele in loc sa-i atinga pe ei, se intorceau si loveau pe cei ce le aruncau. Apoi au fost osanditi, in vreme de iarna, sa petreaca toata noaptea in mijlocul unui lac, care se gasea in apropierea Sevastiei. Pe cand se gaseau in mijlocul apei, unul dintre ei, care iubea mai mult viata, iesind din lac, a alergat la o baie din apropiere, dar de indata ce a fost atins de caldura de acolo, s-a topit cu totul. Unul dintre ostasii care erau de paza acolo insa a intrat laolalta cu sfintii in lac si l-a inlocuit pe cel plecat, vazand in noapte pe sfinti inconjurati de lumina si cununi, pogorandu-se din cer asupra fiecaruia dintre ei.

Iar cand s-a facut ziua, sfintii care erau lesinati, de abia se mai vedeau sufland. Atunci li s-au frant fluierele picioarelor si au luat cununile muceniciei. Cat de placuta s-a cunoscut a fi moartea pentru acestia si cat de dorita sa fie imbratisata se poate vedea si din urmatoarea imprejurare. Dupa zdrobirea fluierelor picioarelor, unul dintre ei, care din pricina varstei mai tinere si a puterii trupesti mai sufla inca, a fost lasat la o parte de tiran, socotind ca acesta poate il va indupleca sa-si schimbe gandul. Dar mama lui, care in tot timpul cat mucenicii patimisera, ramasese pe langa el, vazand acum pe fiul ei, care era mai tanar decat toti ceilalti, se temea ca nu cumva tineretea si dragostea de viata sa-i insufle in cele din urma teama si sa se arate nevrednic de ceata si de cinstea celorlalti.

De aceea aceasta sta incremenita si cu trupul si cu privirea, uitandu-se la el, in starea in care se gasea, dandu-i curaj si intinzandu-si mainile, in cele din urma si zicand: Fiul meu preadulce, mai rabda putin, ca sa ajungi cu adevarat si fiu al Tatalui Celui din ceruri. Nu te infricosa de chinuri, caci, iata, Hristos Dumnezeu iti sta tie intr-ajutor. Nu vei mai intalni mai departe nici o neplacere, nici o durere; toate acelea au trecut, pe toate le-ai invins cu vitejia ta; dupa acestea va fi numai bucurie, desfatare, odihna si veselie, din care te vei impartasi imparatind impreuna cu Hristos si vei fi rugator pe langa Dansul, pentru mine, mama ta.

Dupa ce sfintilor li s-au zdrobit fluierele picioarelor, ei si-au dat sufletele in mana lui Dumnezeu. Iar slujitorii tiranului aducand niste carute si incarcand in ele sfintele lor trupuri le-au pornit catre tarmul unui rau, care trecea prin apropiere. Si vazand ca tanarul acela, al carui nume era Meliton, mai sufla inca, l-au lasat sa traiasca mai departe. Cand mama lui a vazut insa ca ramane singur, a socotit cã lucrul acesta inseamna ceva mai mult decat moartea ei si a fiului ei. De aceea, netinand seama ca este femeie slaba si inabusindu-si in suflet toata durerea de mama, a luat pe fiul ei pe umeri si a pornit cu el dupa carutele cu trupurile sfintilor, intocmai ca o viteaza, socotind ca numai atunci fiul ei va trai cu adevarat, cand l-ar vedea si pe el mort si parasit impreuna cu ceilalti.

Dar, in timp ce-l purta astfel pe umere, acesta si-a dat si el duhul. Si atunci mama simtindu-se eliberata de griji, s-a bucurat mult si sufletul ei a saltat in chip placut de sfarsitul fiului ei. Si ducand trupul neinsufletit al iubitului ei fiu pana la locul unde se gaseau trupurile sfintilor, l-a pus deasupra lor si l-a numarat cu toate celelalte, pentru ca nici macar trupul, al carui suflet pornise sa se innumere laolalta cu sufletele celorlalti, sa nu se deosebeasca de trupurile lor. Iar slujitorii aceia ai vrajmasului, aprinzand un foc mare, au ars trupurile sfintilor. Apoi, pentru ca nu cumva crestinii sa poata lua moastele lor, le-au aruncat in rau.

Dar acolo, prin purtarea de grija a lui Dumnezeu, s-au strans cu toate laolalta intr-o surpatura, de unde fiind scoase de mainile crestinilor, ne-au fost daruite noua ca o bogatie de neinstrainat.

Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului mucenic Urpasian.

De indata ce Maximian a luat in maini franele imparatiei a si inceput sa stapaneasca cu asprime partile din jurul Nicomidiei, facandu-se un inflacarat aparator al idolilor. Prietenii lui de ganduri si de bautura i-au aprins odata mania, intocmai ca o flacara puternica impotriva crestinilor. Si atunci, adunand laolalta pe toti sfetnicii si fruntasii din imparatia lui, le-a strigat: daca cineva dintre voi a cazut in credinta crestinilor si nu vrea sa se intoarca la binevoitorii nostri zei, sa-si desfaca braul sau inaintea tuturora si sa iasa din palatul si din cetatea noastra. Caci cetatea aceasta inca de la stramosi a apucat sa cinsteasca pe zei, si nu un singur Dumnezeu si chiar si acesta rastignit! Si atunci spaima a cuprins pe toti cei ce crezusera in Hristos. Dar tot atunci s-a putut vedea curat si felul adevarat in care avea sa se arate dreapta credinta in Hristos. Caci unii dintre cei de fata ascundeau ca sunt crestini, iar altii se lepadau. Cati insa purtau in sufletele lor nepatata dragostea catre Dumnezeu, dispretuind chinurile si batandu-si joc de tiran, aruncandu-si braiele se indepartau de acolo. Atunci si viteazul Urpasian cel cu sufletul de diamant, care facea parte dintre sfetnici, a aruncat hlamida si braul sau, zicand cu glas puternic imparatului: de vreme ce astazi imparate, ma declar ostas al Imparatului Celui ceresc, Care este Domnul meu Iisus Hristos, ia-ti inapoi braul, cinstea si marirea.

Auzind acestea de la Urpasian, cu totul pe neasteptate, imparatul Maximian s-a schimbat indata la fata si multa vreme a ramas fara de glas. Dupa aceasta, frecandu-si ochii si privind posomorat catre Urpasian, a strigat intocmai ca o fiara salbatica, zicand: spanzurati pe ticalosul acesta si zdrobiti-i trupul cu vine de bou. Facandu-se aceasta cu mare graba si fiind batut fara de mila, ore intregi, cu vine de bou, sfantul mucenic, isi avea privirile indreptate spre cer si se ruga, nefiind mahnit catusi de putin. Tiranul poruncind sa fie dat jos de pe lemnul pe care fusese chinuit, a zis catre cei de fata: aruncati-l de aici in vreo temnita intunecata si bine pazita si lasati-l acolo singur pana ce ma voi gandi cu ce fel de moarte am sa-l pierd.

In timp ce sfantul mucenic se gasea in temnita, nelegiuitul imparat a nascocit un nou mijloc de tortura; si acesta era o cusca de fier. Astfel, poruncind ca sfantul sã fie scos din inchisoare, a spus slujitorilor lui sa-l inchida in cusca si sa fie spanzurat cu cusca in sus.

Dupa ce s-a facut aceasta, iar cusca de fier acoperea tot trupul sfantului, tiranul a poruncit sa fie aprinse faclii si cu acelea sa fie arsa fara de mila cusca in care se gasea sfantul. Deci, mucenicul cel sfant al lui Hristos gasindu-se spanzurat in cusca aceea de fier si rugandu-se acolo, intr-atat a fost ars, incat toatã carnea de pe el topindu-se a curs ca ceara si s-a amestecat cu pamantul, iar oasele lui s-au facut intocmai ca praful de pe arie. In felul acesta mucenicul cel sfant al lui Hristos rugandu-se si topindu-se, aerul s-a umplut de mireasmã cu bun miros, iar sufletul lui s-a ridicat catre Domnul, intocmai ca un luceafar luminos, asa precum unii dintre credinciosii care au fost de fata au spus ca au vazut. Iar tiranul si nelegiuitul imparat staruind inca in nebunia lui, a poruncit sa fie adunat cu grija atat pamantul in care cursese carnea topita a sfantului, cat si praful oaselor sale si sa fie imprastiate in mare, in fata lui. Toate acestea s-au intamplat in cetatea Nicomidiei.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0872 (s) | 35 queries | Mysql time :0.018015 (s)