vineri, 29 martie, 2024

A venit oferta pentru Omrani: ”Vrem să rămană, însă nu putem refuza atat de mulţi bani”

Distribuie:

Publicat:

Cea mai activă echipă pe piaţa transferurilor în această vară pare să fie CFR Cluj. Campioana trece printr-o modificare amplă de efectiv, una care a început cu plecarea lui Dan Petrescu şi venirea lui Edward Iordănescu şi care continuă cu o consolidare a lotului. Văzută drept o veste foarte bună pentru ardeleni, prelungirea contractului lui Billel Omrani pare să fie doar o formalitate.

Surse din conducerea clubului mărturisesc pentru ProSport că pe numele francezului de 25 de ani a venit deja o ofertă din partea clubului chinez antrenat de Dan Petrescu. ”Guizhou Hengfeng a făcut deja o ofertă care este destul de aproape de ceea ce vrea clubul pentru atacant. Pretenţiile noastre sunt transmise în China şi sunt de 3 milioane de euro, probabil astăzi sau mâine lucrurile vor fi rezolvate. Noi vrem să rămână, însă nu putem refuza o asemenea sumă”, spun sursele citate. 

În cazul în care Omrani va fi vândut, CFR Cluj rămâne cu o problemă serioasă în compartimentul ofensiv. Antrenorul Edi Iordănescu nu este de acord cu vânzarea atacantului până în clipa în care nu va primi asigurări că postul va fi întărit cu jucători de o valoare asemănătoare. Iordănescu are în acest moment varianta George Ţucudean, însă accidentarea atacantului l-a pus pe antrenor în situaţia de a improviza cu Alexandru Păun în atac, variantă care nu a dat satisfacţie şi care, potrivit staff-ului lui Iordănescu, nu ar putea fi utilizată cu succes în Liga 1 sau în cupele europene.

prosport.ro

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img