vineri, 19 aprilie, 2024

Abia acum pleaca Laura Codruta Kovesi: Sefa din umbra a DNA se cere afara

Distribuie:

Publicat:

Secţia pentru judecători a CSM urmează să decidă în şedinţa de miercuri, 19 decembrie, asupra cererii formulate de judecătoarea Dana Tiţian de eliberare din funcţia de la DNA şi revenirea la Curtea de Apel Alba Iulia. Tiţian a fost consiliera lui Kovesi pe tot parcursul mandatului de procuror-şef al DNA şi, anterior, în mandatul de procuror general al României.

Considerată de mulți omul care a pus "Anticoruptia" în Direcția Națională, persoana din spate, emintenţa cenuşie a DNA, Dana Tiţian este fără doar și poate un personaj implicat în clădirea mitului Kovesi. Şi cum celebra zicala "ochii care nu se văd se uită" are cu totul alte conotaţii în justiție, Tiţian a fost ochiul care a văzut tot.

Dana Tiţian a fost procuror în perioada 1994-2005. Din 2005 a devenit judecător, însă după doar un an a fost detaşată în funcţia de consilier al procurorului general Laura Codruţa Kovesi. După plecarea lui Kovesi de la Parchetul General, în perioada octombrie 2012 – iunie 2013, Tiţian a fost judecător la Curtea de Apel Alba Iulia, pentru ca din iunie 2013 să revină alături de Kovesi, de această dată la DNA. Consiliera lui Kovesi a încercat de două ori să candideze pentru un post de judecător la ÎCCJ, în 2009 şi 2013, ambele tentative fiind respinse.

În urma controlului de la DNA din 2017, Inspecţia Judiciara a constatat că Dana Tițian a primit nelegal dispo­ziţie de la Laura Kovesi să efectueze controale la două unități teritoriale și, totodată, că a încercat să obstrucționeze activitatea Inspecției Judiciare în legătură cu dosarele pe care le-a avut în lucru procuroarea Mihaela Moraru Iorga.

Din raportul Inspecţiei Judiciare reiese că şefa DNA nu lua nicio decizie majoră fără acordul consilierei sale. Procurorii care au acceptat să discute cu inspectorii judiciari au relatat că nu au fost niciodată martori la o discuţie despre un dosar în care Kovesi să aibă altă opinie decât cea a lui Tiţian. Mai mult, în absenţa şefei DNA, şedinţele săptămânale, care se desfăşurau în fiecare miercuri de la ora 15.00, nu erau conduse de adjuncţii lui Kovesi, ci de consiliera Dana Tiţian.

Secţia pentru procurori a CSM a făcut însă scut în jurul tandemului Kovesi-Tiţian, respingând pe badă acţiunile disciplinare ale Inspecţiei Judiciare. Dosarul care vizează desemnarea ilegală a judecătoarei Tiţian pentru a efectua controale la unităţi teritoriale ale DNA se judecă la ÎCCJ, fiind amânat din cauza anulării completurilor de 5 judecători.

Dana Tiţian a aut legătură şi cu alte cazuri controversate din interiorul DNA. În 2014, printr-un referat de control intern întocmit de judecătoarea Dana Tiţian s-au pus bazele fabricării unui dosar penal împotriva procurorului Mariana Alexandru, care a fost forţată să se pensioneze. Dosarul a fost clasat după 4 ani, pe motiv că fapta nu există.

La fel ca militarii din teatrele de operaţii, se pare că Dana Tiţian poate în sfârşit să plece şi să raporteze "misiune îndeplinită", oricare ar fi fost aceea. Altfel nu se poate explica de ce consilierul cuiva ar pleca din funcţie la câteva luni după ce a placat persoana pe care a consiliat-o.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img