vineri, 29 martie, 2024

Abuz! Un politist rutier “pescuieste” pietoni si-i amendeaza dupa cum il taie capul – VIDEO

Distribuie:

Publicat:

O jurnalista de la DC News a avut parte de o experienta neplacuta cu doi agenti de la Politia Rutiera. Aceasta a primit o amenda in baza unei fapte care nu s-a intamplat si anume ca a traversat strada pe culoarea rosie a semaforului. 

"In dimineata zilei de 23 februarie 2018, doi agenti ai Brigazii Rutiere stateau intr-o masina de Politie. Dupa traversarea pietonilor, la aproximativ 20 de metri, ei coborau din masina si opreau, la alegere, pietoni, despre care sustineau ca au trecut pe rosu. M-am numarat printre pietonii opriti. La sustinerea politistilor ca am trecut pe rosu, le-am spus acestora ca nu am trecut pe rosu. Ei nu au oprit niciun martor, desi am trecut pe la acelasi semafor cu mai multe persoane. Mergand pe perceptia logica, toate persoanele ar fi trebuit oprite si amendate, daca toti am trecut pe rosu. Doar o persoana care era mult in fata mea si care, la al doilea semafor, trecuse pe rosu. 

Agentul rutier mi-a cerut actul de identitate, in ciuda faptului ca i-am spus ca nu recunosc fapta de care ma acuza. L-am rugat sa-mi arate ca am trecut pe rosu si a refuzat, l-am rugat sa-mi spuna numele, iar a refuzat. Nu vazusem nici insigna, fiind acoperita de jacheta. Am vazut insigna pe video, cand politistul s-a intors si i s-a putut observa. La solicitarea mea de a se legitima, acesta a refuzat, nestiind probabil ca putea sa-mi arate doar insigna. Nu cunosc legile, nici nu am mai luat alte amenzi, dar, atat timp cat in fata mea se afla o autoritate, un reprezentant al legii, mi se pare logic, normal si firesc, sa se prezinte si sa arate legitimatia inainte de a-mi cere sa ma legitimez pentru o fapta pe care nu o recunosc.

In timpul convorbirii cu politistul, acesta mi-a indicat sa caut pe Google articolul in baza caruia primesc amenda. Politistul a mai afirmat ca nu a vazut daca s-au oprit masinile la semafor la culoarea rosie sustinand ca ”o masina putea sa treaca” si sa ma loveasca. Dupa logica agentului rutier, o masina putea trece pe rosu si sa ma loveasca, dar eu nu puteam trece alaturi de toti ceilalti pietoni. In plus, oricine ajunge in Piata Presei, nu doar la orele diminetii, este constient ca ar fi sinucidere curata sa sara in fata masinilor pe culoarea rosie a semaforului. 

Acesta a mai sustinut ca eu trebuie sa-mi dovedesc nevinovatia in instanta ca n-am trecut pe rosu si ca sunt in necunostinta de cauza daca sustin contrariul", a relatat jurnalista.

sursa: Roxana Neagu / dcnews.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img