vineri, 19 aprilie, 2024

Accident SPECTACULOS – Masina a politiei care transporta trei suspecte la audieri, lovita in PLIN de un TIR

Distribuie:

Publicat:

O masină de Poliţie în care se aflau trei femei ce urmau să fie duse la audieri a fost implicată, miercuri, într-un accident de circulaţie în localitatea Independenţa, judeţul Galaţi, toate trei fiind rănite. Poliţista care conducea autospeciala aparţinând IPJ Galaţi nu a fost rănită, scrie News.ro.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Galaţi, Gabriela Costin, accidentul s-a produs, miercuri dimineaţă, pe DN 25, pe raza localităţii Independenţa.

Din primele informaţii, un autoturism înmatriculat în Vrancea care circula în localitate a oprit la o trecere de pietoni pentru a acorda prioritate unui pieton angajat pe marcajul pietonal. În spatele acestui autoturism a oprit maţina Poliţiei condusă de un agent femeie, iar după autospecială a venit un TIR condus de un şofer din Ialomiţa, care, nepăstrând distanţa corespunzătoare, a lovit maşina aparţinând IPJ Galaţi. Autospeciala a ricoşat în autoturismul oprit pentru a lăsa pietonul să treacă.

În urma impactului, trei femei cu vârste între 24 si 35 de ani, din localitatea Umbrăreşti, care se aflau în autospeciala de Poliţie şi erau duse la audieri la instanţă au fost rănite. Poliţista care conducea maşina Poliţiei nu a fost rănită.

Toate maşinile au fost avariate.

”Toţi cei trei conducători auto implicaţi în accident au fost testaţi pentru alcool, rezultatul fiind zero", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, Gabriela Costin.

Şoferul TIR-ului, un bărbat de 45 de ani din Ialomiţa, va fi cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img