1 noiembrie 2017 – Declarațiile publice nu garantează schimbări în politici.
Deși retorica cu privire la acordul nuclear iranian s-a întețit în anumite momente, Teheranul pare acum să facă o schimbare subtilă dar semnificativă în ceea ce privește declarațiile publice cu privire la programul său de rachete balistice. Sub suprafață însă această mișcare este mai degrabă un gest diplomatic decât o schimbare reală în politica iraniană. La o conferință în Teheran pe 31 octombrie, comandantul Gărzilor Revoluționare Iraniene ar fi spus că liderul suprem al țării a limitat raza de acțiune a rachetelor de construcție iraniană la 2,000 de kilometri. Comentariile comandantului erau formulate în termenii obișnuiți de amenințare; la un moment dat, el a sugerat că dacă SUA implementează noi sancțiuni, Washingtonul ar trebui să-și mute bazele în afara razei de 2000 de km. Dar declarația comandantului, cel puțin la suprafață, este un semnal că Iranul este dispus să facă niște concesiuni față de Statele Unite în schimbul unor relații mai bune.
Oficialii iranieni spuseseră anterior că Iranul urmărește un program de rachete balistice ca mijloc de descurajare, anunțând și că nicio țară nu va putea limita raza, puterea sau precizia rachetelor sale. Schimbarea marcată de comentariile comandantului este surprinzătoare luând în considerare cât de aspră a fost relația dintre Washington și Teheran în ultimele luni. Iranul a desfășurat cel puțin două teste de rachete balistice de când a fost ales Donald Trump președintele SUA anul trecut — unul în ianuarie și celălalt în martie. Acele teste au contribuit parțial la noile sancțiuni SUA împotriva Iranului și au jucat un rol în decizia lui Trump de a decertifica acordul nuclear iranian luna trecută. În timpul weekendului, Agenția de Știri Fars iraniană a pretins că președintele iranian a refuzat să se întâlnească cu Trump în New York în septembrie.
Interese comune
Pentru a înțelege de ce Iranul poate fi dornic să își limiteze programul de rachete balistice, trebuie să ne întoarcem la motivul inițial pentru care Iranul a semnat acordul nuclear. Acordul, la care s-a ajuns în iulie 2015, s-a rezumat la interese comune între Statele Unite și Iran. În vara lui 2015, Statul Islamic cucerise părți din Irakul dominat de șiiți și din Siria controlată de regimul alauit al lui Bashar al-Assad — aliați iranieni. Iranul vedea creșterea Statului Islamic ca o amenințare existențială. Statele Unite, care au irosit atât sânge și capital încercând să aducă democrația liberală în Irak, de asemenea vedeau Statul Islamic ca o amenințare semnificativă, și erau dornice de a recruta noi aliați în lupta împotriva califatului autodeclarat. Asta a făcut din SUA și Iran parteneri.
În același timp, sancțiunile internaționale împotriva Iranului începeau să usture, iar Iranul voia cu ardoare să scape de statului de paria global și să se realăture economiei globale. De când a fost semnat acordul, economia iraniană a crescut spectaculos: produsul intern brut a crescut cu 12,9 la sută în primul trimestru din 2017 comparativ cu anul precedent și cu un amețitor 16,8 la sută în al patrulea trimestru al lui 2016 comparativ cu anul precedent, conform băncii centrale iraniene. Mare parte din această creștere poate fi atribuită creșterii de exporturi petroliere iraniene, ce au ajuns la aproximativ 4 milioane de barili pe zi, același nivel exportat de Iran în 2012 înainte ca sancțiunile să intre în vigoare. Însă acum, cu revenirea economică în plină forță, Iranul este nervos că actuala administrație SUA ar putea anula acordul nuclear și impune noi sancțiuni ce ar putea pune în pericol progresul economic deja atins.
Deși Iranul era dispus să renunțe la anumite aspecte ale programului său nuclear pentru a atinge acest progres, nu a renunțat la tot. Iranul a fost de acord să elimine aproximativ toate rezervele de uraniu îmbogățit și să reducă numărul de centrifuge cu două treimi, între altele. Dar, așa cum Teheranul a amintit în mod repetat, acordul nuclear nu avea legătură cu programul iranian de rachete balistice. Materialul fisil este o parte importantă a construirii armelor nucleare, dar este inutil dacă nu poate fi livrat la țintă. Iar Iranul, în ciuda progresului tehnologic făcut în privința îmbogățirii uraniului, nu posedă tehnologia avansată necesară construcției de rachete balistice pentru a avea pretenții la descurajare nucleară legitimă.
Iranul deja are rachete, cel mai probabil achiziționate în 2005, ce pot trece de limita liderului suprem de 2000 de km. Ce nu a reușit să facă este să construiască intern rachete ce pot merge mult mai departe de atât. Testele sale recente au părut să includă o nouă rachetă balistică — Musudanul, achiziționat de la Coreea de Nord, conform Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale — cu o rază mai mare de 2.000 de kilometri; acest detaliu a făcut aceste teste atât de provocatoare. (Musudan este o rachetă balistică cu rază medie, având o rază de acțiune de aproximativ 4,000 de kilometri). După un test în Iulie 2016, Iranul a modificat racheta și i-a dat un nou nume — Korramshahr. Se crede că Iranul a testat această rachetă în ianuarie și a expus-o într-o parada militară în septembrie. Experimentele sale cu Musudanul sugerează că lipsa unei rachete balistice construită intern ce poate exceda raza de 2.000 de kilometri nu ar trebui confundată cu o lipsă de intenție în privința construirii acesteia.
Punct de discuție
Este puțin probabil că Iranul pur și simplu va abandona programul său nuclear. Precum Coreea de Nord, Iranul este o țară cu suspiciuni privind intențiile americane bine inculcate. În 1953, același an în care un armistițiu a încetat ostilitățile în peninsula coreeană, o facțiune a armatei iraniene susținută și finanțată de către Statele Unite și Marea Britanie l-a înlăturat pe Mohammad Mosaddegh, Primul Ministru ales democratic al Iranului. Iranul nu a uitat asta. Astfel Iranul a continuat să își dezvolte tehnologia de rachete balistice, ce poate nu încalcă termenii acordului dar sigur încalcă spiritul lui.
Iar asta ne duce înapoi la comentariile comandantului Gărzilor Revoluționare. În acest moment, Iranul nu poate fabrica rachete cu o rază mai mare de 2.000 de km, așadar restricționarea de către liderul suprem a producției de astfel de arme este un punct de discuție. Iranul este mai interesat în perfecționarea tehnologiilor pe care le posedă, preferând să testeze rachete cu rază mai scurtă produse intern pentru a le crește acuratețea. Iranul este de asemenea interesat în a-și păstra avântul economic și în a izola inevitabila insurgență jihadistă sunită ce va acompania dizolvarea teritorială a Statului Islamic. Nu are nevoie de un comitet global ce să dezbată dacă încearcă să dezvolte rachete balistice intercontinentale.
Așa că Iranul încearcă să semnaleze SUA și lumii că programul său de rachete balistice este defensiv prin postularea că a limitat raza rachetelor sale. Pe termen lung, acest gest gol retoric nu va avea mare importanță, în special pe măsură ce se dezvoltă tehnologia rachetelor deținută de iranieni. Dar pe termen scurt, cât SUA se ocupă cu un regim și mai recalcitrant ce caută arme nucleare la Phenian, și cât lumea caută să se îmbogățească de pe urma oportunităților economice din Iran, partenerii acordului nuclear sunt dispuși să accepte subtilități diplomatice dacă Iranul se abține de la comportament provocator. În orice caz, Iranul riscă puțin prin a-și face programul de rachete balistice să pară modest.
AGERPRES
