marți, 16 aprilie, 2024

Adrian Tutuianu, REPLICA FULGER la inregistrarea cu interogarea sefului Politiei: ‘Nu era o chemare la ordin’

Distribuie:

Publicat:

Vicepreședintele PSD Adrian Țuțuianu a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, despre discuția în care le-a spus primarilor din județul Dâmbovița că o să-l convoace pe șeful Poliției să-i ceară explicații de ce nu are dosar penal agresorul edilului din Vișinești, că „acolo nu era o chemare la ordin”.

„Acolo nu era o chemare la ordin a cuiva, ci era pur și simplu o chemare pentru a-l informa (pe șeful Poliției – n.r.) că un primar din județ, de la Vișinești, a fost bătut, și cu mașina vandalizată și cu multe chestiuni, iar altul a fost atacat în curte, a scris presa, a intrat unul noaptea peste el, iar eu am constatat că nu s-au sesizat foarte rapid, ăsta era sensul discuției, nu altul”, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, vicepreședintele PSD Adrian Țuțuianu.

Întrebat de MEDIAFAX dacă a avut în acest sens o discuție cu șeful Poliției, Țuțuianu a răspuns: „Nu am avut, pentru că era în concediu, nu știu unde era, și pe urmă am uitat de subiect”.

Vicepreședintele PSD Adrian Țuțuianu le explica primarilor din Dâmbovița, potrivit unei înregistrari publicată vineri de un post local de televiziune din Târgoviște, că o să-l cheme pe șeful Poliției să-i ceară explicații despre anumite dosare penale în care victime sunt edilii PSD din județ.

”Oprește (n.r. Poliția) pe aștia de la presă care ne însoțeau. Ei spun: Domne’, suntem cu domnul Țuțuianu! Nu ne interesează pe noi!(a răspuns polițistul – n.r.). Astăzi o să-l chem (pe șeful Poliției – n.r.) și eu să-l întreb: e corect că l-au oprit pe ăla de la presă, dar de exemplu, primarul din Vișinești, bătut măr de unul care are oi, în urmă cu două săptămâni, de ce nu are dosar ală? Nu că am eu ceva cu cineva! Bă, dar când îl bați pe un primar, când îi tai patru cauciucuri de la mașină într-o singură zi, unde-i Poliția română? Aseară, primarul de la Gura Foii! Unul beat se duce să-l omoare în casă. Primarul a sunat pe 112. A plecat un milițean de la Găești, a ajuns la Gura Foii și a găsit unul cu căruța de lemne pe drum. I s-a părut mai suculent ală! Lasă-l dracu pe primar să-l omoare!”, spunea Țuțuianu în fața primarilor din Dâmbovița, potrivit înregistrării publicate de postul de televiziune MDI TV din Târgoviște.

Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița a negat că șeful instituției sau înlocuitorul acestuia au fost chemați de Adrian Țuțuianu pentru a da explicații.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img