joi, 25 aprilie, 2024

AFIR: Fermierii cu platforme individuale de depozitare a gunoiului de grajd nu au obligaţia de a încheia contracte cu o platformă comunală

Distribuie:

Publicat:

Fermierii care deţin platforme individuale pentru depozitarea gunoiului de grajd în exploataţiile agricole, amenajate după modele tehnice agreate, nu au obligaţia de a încheia un contract cu o platformă comunală pentru gestionarea acestuia, susţine directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), Adrian Chesnoiu.

"Din analizele realizate în urma sesiunilor anterioare, am identificat o serie de aspecte cu privire la amenajările pentru gestionarea gunoiului de grajd, pe care am considerat că trebuie să le detaliem. Astfel, pentru submăsura 6.1 'Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri', precum şi 6.3 'Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici' sunt acceptate şi amenajările de tip compost cu pat de paie sau întăritură de pământ, precum şi grămezile de compost cu folii de plastic, acestea încadrându-se ca platforme de gestionare a gunoiului de grajd în sistem individual. De asemenea, facem precizarea că fermierii care deţin platforme individuale pentru depozitarea gunoiului de grajd, amenajate după modele tehnice agreate, nu au obligaţia de a încheia un contract cu o platformă comunală pentru gestionarea gunoiului de grajd', a spus acesta.

Într-un comunicat remis marţi AGERPRES, AFIR reaminteşte faptul că depozitarea gunoiului de grajd provenit din exploataţiile agricole se face în sistem individual şi/sau comunal, conform prevederilor Codului de bune practici agricole privind protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi din surse agricole. Astfel, fermele zootehnice mici şi medii pot folosi, ca sistem individual pentru depozitarea gunoiului de grajd, modelele tehnice prezentate în Ghidul depozitării gunoiului de grajd în ferme individuale, elaborat de Ministerul Apelor şi Pădurilor.

Conform legislaţiei în vigoare, platformele individuale trebuie să aibă o bază impermeabilă şi să fie prevăzute cu pereţi de sprijin şi sistem de colectare pentru evitarea oricărui risc de poluare a apelor cu nitraţi din surse agricole. De asemenea, amenajarea trebuie să aibă o capacitate suficientă de stocare, dimensionată în raport cu efectivele de animale din fermă, care să asigure depozitarea gunoiului de grajd pentru o perioadă mai mare cu o lună decât intervalul de interdicţie pentru aplicarea pe terenul agricol a îngrăşămintelor organice.

AFIR menţionează că actele normative specifice (Codul de bune practici agricole privind protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi din surse agricole, aprobat prin Ordinul MMGA/MAPAM nr. 1182/1270/2015, şi Ghidul depozitării gunoiului de grajd în ferme individuale, elaborat de Ministerul Apelor şi Pădurilor) se regăsesc ca anexe la Ghidul solicitantului aferent fiecărei submăsuri, pe pagina de internet a Agenţiei (www.afir.info). AGERPRES

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img