vineri, 29 martie, 2024

AFM modifica data de la care pot fi depuse dosarele in programul “Rabla” pentru firme si institutii

Distribuie:

Publicat:

Administratia Fondului pentru Mediu a anuntat, joi, ca a modificat data de la care pot fi depuse dosarele de inscriere in programul “Rabla” pentru institutii publice si persoane juridice, deschiderea sesiunii urmand sa aiba loc in 30 aprilie.

 “Administratia Fondului pentru Mediu anunta modificarea datei de depunere a dosarelor pentru persoane juridice si institutii publice. Data deschiderii sesiunii pentru persoanele juridice si institutii publice va fi 30 aprilie 2014, conform dispozitiei presedintelui nr. 224/17.04.2014”, se arata intr-un comunicat de presa al AFM, remis joi agentiei MEDIAFAX.

AFM anunta miercuri ca sesiunea de depunere si validare a dosarelor pentru persoanele juridice si institutiile publice din Programul de stimulare a innoirii parcului auto national 2014 va fi deschisa in 23 aprilie.

Potrivit sursei citate, dosarele se vor depune la sediul Administratiei Fondului pentru Mediu, pana la 1 septembrie 2014. Lista persoanelor juridice si a institutiilor publice validate sa participe in programul “Rabla 2014” va fi publicata pe site-ul www.afm.ro.

 Persoanele juridice si institutiile publice interesate pot consulta Ghidul de finantare publicat pe site-ul administratiei, in care sunt prevazute atat conditiile de eligibilitate, cat si documentatia necesara pentru inscrierea in program.

Administratia Fondului pentru Mediu a alocat, in acest an, 3.000 de tichete pentru persoane juridice si institutii publice.

Programul “Rabla 2014” pentru persoane fizice a inceput in 8 aprilie. Cei interesati sa achizitioneze un autovehicul nou prin programul “Rabla 2014” se pot inscrie la dealerii auto si, ulterior, sa-si caseze masinile mai vechi de opt ani la oricare dintre centrele REMAT autorizate de catre Agentia Nationala pentru Protectia Mediului.

Anul acesta, cei care vor dori sa isi caseze masina mai veche de opt ani pentru a beneficia de o reducere de 6.500 de lei la achizitia unui autoturism nou se vor prezenta direct la dealerul auto validat de la care doresc sa cumpere si se vor inscrie, urmand ca apoi sa mearga la un colector autorizat in program pentru casare, la Politie pentru radierea autovehiculului si sa revina la dealer pentru a incheia contractul de vanzare-cumparare.

Cei care vor sa isi caseze vechea masina, dar nu si sa cumpere o masina noua, pot ceda dreptul de folosire a primei de casare altcuiva, cu care trebuie sa mearga la dealer. Atunci cand va fi eliberat tichetul electronic, acesta va fi pe numele celui care cumpara autoturismul.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img