vineri, 19 aprilie, 2024

Agentul lui Loris Karius neagă posibilitatea revenirii portarului german la Liverpool

Distribuie:

Publicat:

Agentul lui Loris Karius (25 de ani) a rupt tăcerea şi a reacţionat vehement după zvonurile care spuneau că portarul german, împrumutat pentru doi ani la Beşiktaş, se va întoarce la Liverpool la începutul lui 2019 pentru că turcii s-au săturat de gafele sale.

Reprezentantul goalkeeperului neamţ a spus că nu se pune problema de o întoarcere a lui Karius pe Anfield.

"Sunt nişte prostii. Mă întreb de unde apar astfel de lucruri. Această ştire nu este deloc adevărată. Loris e împrumutat la Besiktas pentru două sezoane, asta e situaţia, iar clubul nu are de gând să-i încheie împrumutul prematur", a explicat Florian Goll, citat de Sky Sports.

Loris Karius a fost împrumutat de Beşiktaş timp de două sezoane de la Liverpool, după ce "Cormoranii" l-au adus pe brazilianul Alisson Becker (25 de ani) de la AS Roma. Transferat de Liverpool de la Mainz, în 2016, Karius a bifat 49 de apariţii în tricoul englezilor. În sezonul trecut, portarul a jucat în total 33 de meciuri (16 fără gol primit) pentru "cormorani".

Aventura lui Karius la Liverpool s-a terminat după gafele pe care neamţul le-a făcut în finala Ligii Campionilor, pierdută de formaţia lui Jurgen Klopp cu 3-1 în faţa Realului. Presiunea la care a fost supus portarul i-a determinat pe şefii vicecampioanei Europei să-l cedeze sub formă de împrumut pe Karius în Turcia, la Beşiktaş. Până acum, în Turcia, Karius a strâns 10 meciuri în acest sezon.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img