News Flash:

ALBITA: Autoturism Mitsubishi semnalat furat din Italia, depistat la controlul de frontieră

26 Ianuarie 2018
1044 Vizualizari | 0 Comentarii
27292096 10208362737145404 1165360862 n 1

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat la controlul de frontieră şi reţinut pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Mitsubishi Pajero care figurează în bazele de date ca fiind semnalat furat din Italia.

În ziua de 26 ianuarie, în jurul orei 11.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa/ I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, Constantin B., cetățean român și Republica Moldova, în vârstă de 31 de ani, conducând un autoturism marca Mitsubitshi Pajero, înmatriculat în Italia.

“ La controlul de frontieră, colegii noștri au constatat că autoturismul în cauză figurează în bazele de date ca fiind furat, semnalare introdusă de autorităţile italiene la data de 02.01.2018.” declara Irina Mirica - purtător de cuvânt al S.T.P.F. Vaslui

Cu privire la aspectele constatate, Constantin B. a declarat că la începutul lunii ianuarie a.c. a achiziționat autoturismul în cauză din Italia, contra sumei de 1.100 euro şi că nefiind în posesia întregii sume de bani, a rămas să-i achite proprietarului diferenţă, la o dată pe care nu a stabilit-o.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 20.000 lei, a fost reţinut la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Vaslui în vederea continuării cercetărilor

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0958 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018626 (s)