sâmbătă, 4 mai, 2024

Alcoolemie record la Iași! S-a ținut de volan să nu cadă din mașină cand a fost oprit în trafic de polițiști! Pană și oamenii legii și-a făcut cruce cand au văzut valoarea indicată de aparat!

Distribuie:

Publicat:

Un tânăr din Iași a dovedit că inconștiența nu are limite. S-a urcat la volan deși băuse peste măsură. Cănd a fost oprit de polițiști, abia se putea ține pe picioare. Valoarea indicată de aparatul alcooltest a fost uriașă, iar acum riscă să ajungă după gratii. Nu este singurul care a intrat în bucluc. Mașina pe care o conducea i-a fost încredințată de proprietar, iar proprietarul știa că se află sub influența băuturilor alcoolice

Scene incredibile la Iași. Un bărbat în vârstă de 34 de ani a bătut orice record ce ține de consumul de alcool la volan, cel puțin de la începul acestui an. În prima zi de Paște, Vasile Petrușcă, de loc din Pașcani, a fost oprit de polițiști în trafic. Când a fost tras pe dreapta abia se putea ține pe picioare. Nu era o surpriză având în vedere că mirosea de la o poștă a alcool. Luat la întrebări de oamenii legii, individul a precizat că a băut câteva pahare înainte să se urce la volanul mașinii prietenului său. Când a fost testat cu aparatul alcooltest, chiar și oamenii legii au rămas muți de uimire.

Valoarea indicată era uriașă

Valoarea indicată era uriașă.

„La data de 19 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pașcani au oprit, pentru control, pe raza municipiului Pașcani, un autoturism condus de un bărbat, de 34 de ani, din municipiul Pașcani. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că un bărbat, de 49 de ani, din municipiul Pașcani, i-ar fi încredințat autoturismul bărbatului de 34 ani. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care se află sub influența alcoolului, iar cercetările continuă”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Alcoolemie de 1,81 miligrame de alcool pur în aerul expirat

Vasile Petrușcă avea o alcoolemie de 1,81 miligrame alcool pur în aerul expirat, o valoare uriașă. În aceeași zi, tot în județul Iași avea să fie prins un alt șofer în pragul comei alcoolice. De această dată, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Frumos și Secției nr. 7 Poliție Rurală Târgu Frumos au oprit, pentru control, în orașul Târgu Frumos, un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani, din județul Neamț.

„Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar cercetările continuă”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Individul avea o alcoolemie de 1,34 miligrame alcool pur în aerul expirat.

Razii zilnice

Polițiștii ieșeni acționează zilnic pentru a depista șoferii care se urcă băuți la volan.

„Le recomandăm conducătorilor auto să respecte indicațiile polițiștilor rutieri aflați în trafic, să adopte o manieră preventivă de a conduce, să efectueze fiecare manevră rutieră după o temeinică asigurare și să nu se angajeze în depășiri neregulamentare. De asemenea, le recomandăm să păstreze o distanță corespunzătoare în mers față de vehiculul care circulă în față, astfel încât să poată opri în condiții de siguranță și să respecte limita legală de viteză, neadaptarea vitezei la condițiile de drum fiind a doua cea mai importantă cauză generatoare de accidente rutiere în anul 2019. Nu în ultimul rând, șoferii sunt sfătuiți să nu conducă vehicule dacă au consumat băuturi alcoolice. Reamintim faptul că, în anul 2019, 50 de accidente rutiere au fost produse din cauza conducerii sub influența alcoolului”, au mai precizat reprezentanții IPJ Iași.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img