sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Alegeri 2016. Cum se impart voturile „risipite”

Distribuie:

Publicat:

Pentru cele 464 de mandate de senator si deputat puse in joc pe 11 decembrie se lupta 36 de partide politice si formatiuni ale minoritatilor nationale. Pe mai toate sondajele realizate, vom regasi in viitorul Parlament doar sase partide, la care se vor adauga 16 reprezentanti ai organizatiilor minoritatilor nationale. Ce se intampla, atunci, cu voturile pe care le vor primi pierzatorii? Se vor imparti celor sase castigatori. La fel si voturile nule si cele albe.

Odata cu revenirea la sistemul de vot pe lista, au fost operate modificari si in privinta pragului electoral. Pe langa traditionalul 5% din totalul voturilor valabil exprimate la nivel national (cifra care se majoreaza in cazul aliantelor politice si electorale, cu unul-trei procente, in functie de numarul de membri), a aparut un prag alternativ: 20% din totalul voturilor valabil exprimate in cel putin patru circumscriptii electorale. Atentie, potrivit unei decizii explicative emise de Biroul Electoral Central, cele 20 de procente trebuie sa fie obtinute in fiecare din cele patru circumscriptii!

Sondajele realizate in ultimul timp indica drept probabila varianta intrarii in Parlament a doar sase partide. Restul nu par sa depaseasca pragul de 5% si nici nu exista indicii ca s-ar putea incadra in prevederile pragului alternativ.

Ramane, prin urmare, o suma de voturi valabil exprimate, dar „risipite”. Circa 10%, potrivit acelorasi sondaje. Cui si cum se impart acestea? Partidelor care au trecut pragul si proportional. Concret, presupunand ca PSD ia 40% din voturi, formatiunea social-democrata va lua acelasi procent din voturile „risipite”. Adica, inca patru procente.

Cu cat intra mai putine partide in Parlament si este mai mare numarul voturilor „risipite” pe partide care nu depasesc pragul electoral, cu atat primesc mai multe procente la redistribuire partidele castigatoare. Spre exemplificare, alegerile parlamentare din 2000: au fost 88 de formatiuni politice, aliante si organizatii ale minoritatilor nationale care au depus liste de candidati, au intrat in Parlament doar cinci si s-au redistribuit circa 20% din voturi. in acest fel, prima formatiune plasata, Partidul Democratiei Sociale din Romania (PDSR) condus de Ion Iliescu, a obtinut 44,93% din mandate, desi a strans la urne doar 36,61% din voturi.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img