News Flash:

Alegeri la Academia Romana: Viorel Barbu, Valentin Vlad si Victor Voicu candideaza la sefia forului

24 Martie 2014
1175 Vizualizari | 0 Comentarii
Matematicianul Viorel Barbu, inginerul electronist Ionel Valentin Vlad si medicul Victor Voicu candideaza la functia de presedinte al Academiei Romane, alegerile pentru conducerea celui mai inalt for cultural si stiintific al Romaniei urmand sa aiba loc pe 8 aprilie.

 Seful cancelariei Academiei Romane, Dumitru Paica, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, ca si-au anuntat in mod oficial candidatura la alegerile pentru functia de presedinte al Academiei Romane Viorel Barbu, Ionel Valentin Vlad si Victor Voicu. Perioada pentru depunerea candidaturilor s-a incheiat, a precizat Dumitru Paica.

Alegerea noului presedinte al Academiei Romane va avea loc in Adunarea Generala a forului din 8 aprilie, la care vor participa membrii titulari, corespondenti si cei de onoare din tara.

In prezent, presedinte al Academiei Romane este academicianul Ionel Haiduc. El a preluat presedintia Academiei Romane in anul 2006 si a fost reales presedinte al Academiei, pentru un nou mandat, in 2010.

 Pe de alta parte, vicepresedintii Academiei Romane urmeaza sa fie alesi intr-o alta Adunarea Generala a forului, care va avea loc cel mai probabil pe 24 aprilie. Pana in acest moment nu s-a inregistrat niciun candidat pentru aceste functii.

In momentul de fata, vicepresedintii Academiei Romane sunt: Dan Berindei, Cristian Hera, Marius Sala si Ionel Valentin Vlad. Totodata, Ion Paun Otiman este secretar general al forului.

Potrivit Statutului Academiei Romane, presedintele Academiei, vicepresedintii si secretarul general sunt alesi de Adunarea Generala, pentru un mandat de patru ani, putand fi realesi o singura data. Alegerea se face in conditiile cvorumului, cu obtinerea a cel putin doua treimi din numarul voturilor membrilor prezenti. In al doilea tur de scrutin se decide, in conditiile cvorumului, cu majoritate simpla. Procedura de alegere se stabileste prin regulament. Alegerea presedintelui Academiei Romane are loc in prima decada din luna aprilie, dupa 4 aprilie, Ziua Nationala a Academiei Romane.

Matematicianul Viorel Barbu, nascut pe 14 iunie 1941 la Deleni, judetul Vaslui, este membru titular al Academiei Romane din 1993 si fost vicepresedinte al institutiei (1998 - 2002). In prezent, academicianul Viorel Barbu este presedinte al Sectiei de Stiinte Matematice din Academia Romana.

A absolvit Facultatea de Matematica a Universitatii "Al. I. Cuza" din Iasi, unde si-a luat si doctoratul in 1969. A fost profesor invitat la universitati din Franta, Italia si SUA, iar din 1980 este profesor la Facultatea de Matematica a Universitatii "Al. I. Cuza", Iasi, unde a fost decan (1976 - 1981) si rector al universitatii in perioada 1981 - 1989. A obtinut premiul "S. Stoilov" al Academiei Romane, in 1972, si a fost numit Doctor Honoris Causa al unor universitati din tara si profesor de onoare al Universitatii Wuhan (China). Este membru al Academiei Europene de Stiinte din octombrie 2008.

Academicianul Ionel Valentin Vlad, inginer electronist si doctor inginer, s-a nascut pe 22 septembrie 1943 si este membru titular al Academiei Romane din anul 2009. In prezent, Ionel Valentin Vlad este vicepresedinte al Academiei Romane. El este cercetator stiintific I la Institul National de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei si Radiatiei, dar si profesor asociat la Facultatea de Fizica a Universitatii din Bucuresti.

A absolvit Institutul Politehnic din Bucuresti, in 1966. A sustinut cursuri si conferinte la Universitatea Bucuresti - Facultatea de Fizica/Scoala Doctorala de Fizica), Stanford University (USA), Imperial College (Londra), Max-Planck Inst. F. Quantenoptik (Garching), University of Oxford, E.T.H. (Zürich), Univ. Erlangen, Phys. - Tech. Institute A.F.Ioffe (St. Petersburg), ICTP (Trieste), Forschungszentrum Karlsruhe, Universita "La Sapienza" din Roma, US Air Force Res. Lab Hanscom (Boston, USA), DAAD Summer School "Trends in Contemporary Optics", (Sinaia, 2005), Ecole Normale Superieure (Cachan, Franta) etc. In anul 2008 a fost decorat cu Ordinul National "Serviciu credincios" in grad de Cavaler.

Victor A. Voicu, nascut pe 29 iunie 1939, la Bolovani, Dambovita, este medic si farmacolog, membru titular al Academiei Romane din 2001. A fost secretar general al Academiei din 2002 in 2006. In prezent, el este presedinte al Sectiei de Stiinte Medicale din Academia Romana.

Victor Voicu a absolvit Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila" din Bucuresti, in 1962, si si-a luat doctoratul in farmacologie in 1971. A fost seful Catedrei de Farmacologie Clinica, Toxicologie si Psihofarmacologie, la Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila", directorul Centrului de Cercetari Stiintifice Medico-Militare, presedintele Consiliului Stiintific al Agentiei Nationale a Medicamentului. Presedintele Societatii Romane de Farmacologie, Terapeutica si Toxicologie Clinica si profesor invitat la Universitatea Harvard in 1992. A obtinut Medalia de aur la Salonul International de Inventii de la Geneva, in 2001, si a fost decorat cu Ordinul "Steaua Romaniei" in grad de Cavaler in 2002.

Academia Romana este cel mai inalt for stiintific si cultural al Romaniei, care reuneste personalitati marcante din tara si din strainatate din toate domeniile stiintei, artei si literaturii.

Potrivit site-ului institutiei, prin lege si statut, Academia Romana poate avea un numar maxim de 181 membri titulari si corespondenti si 135 membri de onoare din care cel mult 40 din tara, iar numarul membrilor titulari nu poate depasi numarul membrilor corespondenti pe ansamblul Academiei Romane.

In prezent, Academia are 77 membri titulari, 80 membri corespondenti (total 157), 86 membri de onoare din strainatate si 31 membri de onoare din tara (total 118), potrivit site-ului institutiei.

Mediafax.ro

viorel barbu ionel valentin
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1156 (s) | 36 queries | Mysql time :0.019408 (s)