vineri, 19 aprilie, 2024

ALERTA la una dintre granitele Romaniei! Patru tineri francezi incercau sa intre ILEGAL in tara cu DROGURI si MUNITIE

Distribuie:

Publicat:

Patru cetateni francezi au fost prinsi de politistii de frontiera timiseni, in zona Stamora – Moravita, in timp ce incercau sa intre ilegal in Romania, din Serbia, cu droguri si munitie asupra lor.

Initial, politistii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stamora – Moravita i-au depistat cu aparatura specifica de noapte pe doi dintre francezi, care aveau asupra lor aproximativ 18 grame de hasis. Alti doi conationali si prieteni cu primii au fost depistati in acelasi punct de frontiera, avand asupra lor un steroid anabolizant si o substanta vegetala posibil ciuperca halucinogena.

”In cadrul verificarilor preliminare, politistii de frontiera au stabilit ca unul dintre cetatenii francezi se afla in posesia unui pasaport francez valabil, iar celalalt, Felix C., in varsta de 23 ani, nu avea niciun document de identitate asupra sa. In urma controlului amanuntit, asupra lui Felix C. au fost gasite aproximativ 18 grame de substanta maronie, despre care tanarul a declarat ca este hasis pentru consum propriu”, arata un comunicat al Politiei de Frontiera Timisoara.

De asemenea, tinerii au mai sustinut ca au recurs la aceasta metoda deoarece doreau sa ajunga la un festival din vestul tarii, iar Felix C. nu poseda documente de identitate pentru a efectua formalitatile de frontiera. Astfel, prietenul sau, desi putea sa intre legal in Romania, s-a decis sa-l insoteasca si sa treaca ilegal frontiera.

In acelasi timp, in Punctul de Trecere a Frontierei Stamora – Moravita s-au prezentat pe sensul de intrare in tara, calatorind intr-o autorulota inmatriculata in Franta, doi cetateni francezi, ambii in varsta de 21 de ani, care s-au legitimat cu documentele personale.

In urma unui control efectuat asupra mijlocului de transport si a bagajelor au fost descoperite: un flacon cu un steroid anabolizant, 6 grame de substanta vegetala posibil ciuperca halucinogena si un cartus de vanatoare.

”La cercetari, tinerii au declarat ca veneau in vacanta in Romania si urmau sa-i preia pe cei doi conationali retinuti de politistii de frontiera la frontiera verde, dupa ce ar fi intrat in Romania”, mentioneaza sursa citata.

In cauza, politistii de frontiera efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunilor de trecere frauduloasa a frontierei de stat, introducerea in tara de droguri de risc, contrabanda calificata, complicitate la trecerea frauduloasa a frontierei de stat, precum si nerespectarea regimului armelor si munitiilor, la finalizare urmand a fi luate masurile legale care se impun.

Cei patru cetateni din Franta au fost prezentati procurorului DIICOT Timisoara, in vederea continuarii cercetarilor, iar substantele gasite asupra lor au fost trimise spre expertizare.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img