joi, 25 aprilie, 2024

Alimentele care ar trebui sa fie o exceptie in dieta noastra sunt consumate zilnic de romani

Distribuie:

Publicat:

Zaharul e peste tot – in produsele de patiserie, in iaurt, in mezeluri, sosuri, iar cum aceste alimente sunt in topul preferintelor pentru romani, consumam dublu fata de europeni. Aproape 30 de kilograme in fiecare an. Asta inseamna un risc mai mare de aparitie a unor afectiuni precum diabet, boli cardiovasculare si chiar cancer. „OMS spune ca ar fi permis intre 20-30 grame de zahar pe zi. Aproximativ 4-6 lingurite. Si, de fapt, cat consumam? Statistica spune ca avem undeva la 30 de kilograme de zahar pe an pe cap de locuitor, ceea ce ne duce la 80 de grame. Cam de patru ori mancam noi in realitate”, spune Cristi Margarit, nutritionist, potrivit digi24.ro.

Desi este bogat in zahar si aditivi, mai mult de jumatate dintre romani consuma cel putin un covrig la micul dejun. Un astfel de covrig care cantareste 60 de grame are in compozitie aproape 5 grame de zahar, adica o lingurita cu varf. „Produsele de patiserie ar trebui sa fie o exceptie in dieta noastra, un fel de tratatie speciala. Pe langa zaharul adaugat, avem acolo si o cantitate foarte mare de faina alba, care inseamna glucoza”, spune Cristi Margarit, nutritionist.

„Acea gustare permisa in dieta zilnic sa nu depaseasca o suta de calorii. Ori daca luam o prajiturica de pe raft si ii citim eticheta, vom vedea ca acolo sunt 300 sau mai multe calorii”, explica Ruxandra Plesea, diabetolog. Statisticile OMS arata ca, in toata lumea, peste 22 milioane de copii, care n-au implinit 5 ani sunt obezi. Iar numarul lor creste anual cu 400.000.

„Obezitate si sindrom metabolic la un copil inseamna o intarziere poate si la scoala, un stigmat emotional cu care copilul va trai si complicatii cardiovasculare foarte grave care se vor instala si care pot duce in timp la acele accidente fatale”, precizeaza Ruxandra Plesea, diabetolog. Ficatul gras, pietrele in colecist, tulburarile metabolismului sunt primele semne ale instalarii obezitatii, spun doctorii.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img