News Flash:

Alimentele congelate, la fel de bune ca cele proaspete?

22 Martie 2016
761 Vizualizari | 0 Comentarii
Produsele congelate nu se bucura de un mare succes in randul consumatorilor, pentru ca multi le cred inferioare celor proaspete. Dar se pare ca este o parere total gresita.

Parerea eronata a consumatorilor apare si din cauza faptului ca alimentele congelate sunt mai ieftine decat cele proaspete, dar acest lucru are loc prin prisma costurilor mai mici de productie, noteaza ziare.com, care o citeaza pe Emma Boyland, specialist in obezitate, intr-un material realizat pentru Daily Mail.

De ce este o parere gresita? Pentru ca studiile au aratat de-a lungul timpului ca inghetarea nu blocheaza substantele nutritive ale fructelor si legumelor. Emma Boyland vorbeste despre un experiment in cadrul caruia mai multe produse proaspete au fost depozitate intr-un frigider timp de trei zile si altele au fost tinute intr-un congelator.

Concentratiile de antioxidanti si alte componente nutritive cheie au scazut in cazul produselor tinute in frigider si erau si mai mici decat cele in cazul alimentelor pastrate in congelator. In plus, British Frozen Food Federation arata ca in urma unor teste s-a dovedit ca alimentele congelate si cele proaspete au acelasi gust.

In aceste conditii, fructele si legumele congelate nu trebuie sa mai fie ocolite. Mai mult, orientarea catre astfel de produse congelate ar duce la o scadere a risipei de alimente.

Insa nu trebuie ignorat faptul ca nu toate alimentele pot fi congelate. Procedeul de congelare creeaza cristale de gheata si cu cat exista mai multa apa, cu atat vor fi mai multe cristale de gheata, iar acestea pot dauna structurii alimentelor. Astfel, salata, ciupercile sau castravetii trebuie pastrate in starea naturala.

Pe de alta parte, carnea, pestele, mazarea, porumbul sau condimentele aromate sunt alimente care pot fi congelate fara probleme.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1063 (s) | 35 queries | Mysql time :0.027678 (s)