News Flash:

„Am plecat la Bucuresti si regretam enorm ca trebuia sa ma despart de iubita mea, Magda. Timpul a trecut, iar ea s-a maritat cu un barbat bogat si au 2 copii. M-am insurat si eu cu …”

9 August 2018
571 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6550 RON (+0.0010)
USD: 4.1067 RON (-0.0130)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
s604x0 866d9e95de8b3d26362b88d2b04cae6e

Am plecat de acasa, de la parinti, ca multi altii, imaginandu-mi ca, daca nu vor mai fi ei in viata mea, o sa ma descurc mai bine.

O iubeam mult pe mama, o compatimeam pentru traiul mizerabil pe care-l avea alaturi de tata, un om egoist, autoritar si chiar violent, uneori. Am rugat-o sa vina la mine, sa-l lase pe el sa se descurce singur, dar mi-a spus ca e barbatul ei si ca nu-l poate abandona la greu, chiar daca viata cu el n-a fost niciodata usoara.

Tata suferise un atac cerebral, din cauza bauturii, si, dupa ce o vreme a fost paralizat, a inceput sa se deplaseze cate putin prin casa, iar mama devenise sclava lui. Profita de boala ca s-o umileasca si s-o foloseasca si mai mult. Cred ca, daca as mai fi stat mult acolo, intr-o zi as fi facut un gest necugetat. Mi-am cautat mai intai de lucru, iar dupa ce am gasit, m-am urcat in primul tren si am plecat la Bucuresti.

Regretam un singur lucru: ca trebuise s-o las acolo pe Magda, iubita mea inca din liceu, care avea o mama bolnava de care trebuia sa aiba grija si nu ma putea urma.

Relatia noastra se cam racise dupa ce eu am plecat la facultate, pentru ca era convinsa ca nu ma merita, ca e o simpla provinciala, fara niciun rost, si ca, mai mult ca sigur, imi voi gasi o femeie pe potriva, iar pe ea o voi uita. N-am uitat-o, dar este adevarat ca am avut cateva legaturi cu diverse colege.

Dupa un timp, pentru ca era foarte stramtorata si nu se mai putea descurca deloc cu banii – trebuia sa cumpere medicamente costisitoare pentru mama ei -, s-a maritat cu un fost coleg de-al nostru, care o placea de mult, un mitocan, un badaran, un parvenit, care numai el stie cum de ajunsese cel mai bogat din oras. Mama mi-a spus ca Magda s-a maritat, iar mai tarziu, am aflat ca are doi copii, si abia atunci mi-am putut vedea si eu linistit de viata mea.

Mama nu uita sa-mi spuna insa, de fiecare data cand vorbeam, ca Magda nu e fericita si ca Sandu e un badaran, care se poarta oribil cu ea si cu copiii. Magda trebuia sa suporte insa orice, pentru ca reusise s-o interneze pe mama ei intr-un fel de azil de batrani, deschis de niste nemti, unde conditiile erau foarte bune si unde avea parte de toata ingrijirea necesara, dar costa foarte mult, iar sotul ei era cel care platea.

Dupa ce am primit o locuinta de serviciu, pe care, la o adica, o puteam si cumpara, mi-a crescut leafa si ma descurcam din ce in ce mai bine, m-am gandit ca ar fi timpul sa ma insor. Profitasem din plin de viata in ultimii ani, ma distrasem in fel si chip, imi petrecusem concediile cu prietenii in tot felul de locuri exotice, cam venise momentul sa ma asez la casa mea. Rand pe rand, mai toti prietenii mei se casatorisera, iar eu ramasesem singurul burlac. Toata lumea incerca sa ma cupleze cu prietene, rude, cunostinte, mi-au fost prezentate zeci de femei minunate, dar stiti cum e, trebuie sa existe o scanteie, si asta apare cand te astepti mai putin.

Intotdeauna m-a deranjat ideea de a avea drept sefa o femeie. Poate ca sunt putin misogin, dar am fost convins ca barbatii sunt mai lucizi si pot gandi mai usor la rece, nu se implica in anumite decizii atat de mult ca femeile.

Evident, exact de ceea ce m-am temut n-am scapat. Fostul meu sef a plecat definitiv in strainatate, prin casatorie, postul a fost scos la concurs, iar cea care l-a ocupat a fost Amalia, o femeie frumoasa si inteligenta, extrem de riguroasa si de exigenta.

Am avut o infruntare inca de la prima intalnire. Amalia a tinut sa demonstreze ca stie deja totul despre firma, ca se documentase intens, iar eu, care in sinea mea crezusem, intr-o oarecare masura, ca acel post mi s-ar fi cuvenit mie, am simtit nevoia sa-i dau peste nas. si am reusit. Toata lumea care era de fata mustacea, ea s-a fastacit si cred ca m-a urat profund din clipa aceea.

Din pacate, trebuia sa colaboram mai tot timpul, iar lucrurile se desfasurau extrem de anevoios. Mi-am dat seama ca am gresit si ca trebuia sa ma port civilizat, asa ca am incercat sa-mi cer scuze. I-am trimis flori cateva zile la rand si, pana la urma, am invitat-o la cina.

Mi-a acceptat invitatia si scuzele. Asta mi-a dovedit ca era intr-adevar o femeie inteligenta si ca era mai potrivita decat mine pentru post, pentru ca era dispusa sa faca unele compromisuri in interes profesional. in seara aceea, am dat uitarii neplacerile primei noastre intalniri oficiale si ne-am imprietenit. Era o fiinta cu mintea deschisa, puteai discuta orice cu ea, avea parerile ei, dar le asculta si pe ale mele, iar cand nu era de acord cu ce spuneam, imi desfiinta argumentele punct cu punct.

M-am indragostit iremediabil de ea, iar peste vreo trei luni, i-am propus sa ne casatorim. N-a fost deloc surprinsa, cred ca se astepta la asta. Ne-am casatorit, ne-am invitat toti prietenii la nunta si, dupa doi ani, am devenit parintii a doi gemeni minunati. Amalia a stat doar un an acasa, pe urma a chemat-o pe mama ei sa se ocupe de copii. Din fericire, soacra mea era la fel ca Amalia, era o femeie deschisa la minte si inteleapta, nu s-a amestecat niciodata in viata noastra, iar cand ne-a dat vreun sfat, a fost intr-adevar un sfat foarte bun. Era indeajuns de tanara si in putere pentru a face fata fata energiei copiilor, stia o multime de lucruri, iar copiii nu se plictiseau niciodata cu ea. O adorau pe Nana. Noi, parintii, puteam lipsi oricat de acasa, Nana insa trebuia sa-i care peste tot dupa ea. si cand se ducea la baie, stateau la usa si o pazeau, de teama sa nu plece fara sa le spuna.

Asa am reusit sa avem o viata normala si linistita de familie, am plecat deseori singuri in vacante, pentru ca stiam ca odraslele noastre erau in siguranta, iar toate astea ne-au permis sa avem o relatie foarte buna si sa ne simtim impliniti.

Mama a venit de cateva ori la noi, o data la nunta, pe urma sa-i vada pe copii. Dupa ce tata s-a prapadit, am sperat ca va veni mai des sa ne vada, dar, la foarte scurt dupa moartea tatei, s-a imbolnavit si ea. Am vrut s-o aduc la noi, dar n-a acceptat, n-a vrut sa ne fie povara.

Intr-o zi, am fost sunat de la spital. Mi s-a spus ca mama mai are putin de trait si ca ar fi bine sa vin, daca vreau sa o prind in viata. Amalia a vrut sa vina cu mine, dar am refuzat. Simteam nevoia sa fiu singur cu mama. A mai rezistat doar doua ore dupa ce am ajuns.

Cand m-am intors acasa dupa inmormantare, m-am simtit strain in casa aceea, desi traisem atatia ani in ea. M-am uitat prin albumele cu fotografii, aranjate cu grija de mama, mi-am amintit de ea si de tata cand erau tineri, m-am zarit pe mine cand eram mic, si pe una din pagini am revazut-o pe Magda.

„Ce-o mai fi facand Magda?” m-am intrebat. La inmormantare nu mi-a ars sa fiu atent cine era de fata. Poate ca a venit si ea, si eu nici n-am observat. stiam de la mama ca Magda era educatoare la una dintre cele doua gradinite din oras. M-am dus s-o caut.

Am gasit-o destul de usor. Era aproape neschimbata, desi nu o mai vazusem de mai bine de zece ani. S-a bucurat cand m-a vazut. S-a invoit si ne-am dus la mine acasa, fara sa ne spunem nimic. Cand am ajuns in casa, am simtit nevoia sa o iau in brate.

Magda era fiinta fata de care nu avusesem niciodata vreun secret. Ei ii spuneam tot ce simt si tot ce gandesc. M-a strans la pieptul ei, asa cum facea mama cand eram trist, si a incercat sa-mi aline suferinta. Am inceput sa ne sarutam, iar apoi am facut dragoste, firesc, de parca nu ne despartiseram nicio clipa. N-a spus nimic, nu mi-a facut niciun repros, s-a purtat in cel mai firesc mod posibil. Am sunat-o pe Amalia si i-am spus ca mai raman cateva zile sa vad ce fac cu casa. Magda a fost zilnic la mine, am facut dragoste iar si iar, de parca asta era singura solutie sa ne simtim amandoi mai bine.

— Esti fericita? am intrebat-o.

— Fericita? Ce-nseamna asta? Am de toate, copiii mei nu duc lipsa de nimic. Traiesc intr-o casa mare si frumoasa, mama e ingrijita foarte bine, ce-as putea sa-mi doresc mai mult?

— iti iubesti sotul?

— Trebuie sa-l iubesc? Singurul barbat pe care l-am iubit vreodata esti tu. Mi-e de ajuns. imi fac datoria, asa cum e firesc, dar, in afara de copii, nu am nimic in comun cu sotul meu. E o bruta. Multa vreme ne-a terorizat pe toti trei. Mi-era mila de copii, asa ca am facut un targ cu el: sa-si descarce neimplinirile si insuccesele numai pe mine. L-am amenintat ca, daca se mai leaga de copii, il fac de ras in tot orasul. L-am inregistrat cu o camera intr-o zi cand era beat si se purta porceste cu mine si cu copiii. Viseaza sa intre in politica, asa ca acum il am la mana. in prezent, nu se mai atinge de copii, are ce are doar cu mine, dar nici eu nu ma las mai prejos, ne batem in parte. E oribil, dar ce pot face? Am doi copii de crescut si pe mama, de care trebuie sa am grija, sa-i usurez cat mai mult posibil batranetile.

— imi pare rau, Magda!

— Nu trebuie sa-ti para rau, nu m-a obligat nimeni sa ma marit cu el. stiam ce-i poate pielea dinainte, stiam la ce sa ma astept, dar aveam nevoie de bani. De cate ori nu mi-a trecut prin cap sa-l omor in somn! Noroc ca am copiii, asa pot suporta orice. Cand vor fi mari, pe picioarele lor, o sa divortez, pana atunci insa, n-am incotro. Ma si insala, nefericitul. I-am spus ca stiu, dar nu recunoaste. Am eu ac de cojocul lui, nu te teme! stiu sa ma apar si singura. tie cum iti merge?

— Bine. Am o sotie minunata, doi copii la care tin enorm, am o viata frumoasa.

— Esti fericit?

— intr-un fel, cred ca da. Dar niciodata nu am fost la fel de fericit ca atunci cand ma tineai tu in brate. Fericirea aceea curata, de adolescenti indragostiti, e amintirea cea mai de pret. N-am sa te uit niciodata, Magda! Am sa te port in sufletul meu tot restul vietii.

— E frumos ce spui. Eu nu sunt atat de desteapta ca tine, nu stiu sa vorbesc la fel de frumos, dar, ori de cate ori m-am culcat cu sotul meu, m-am gandit la tine. intr-un fel, copiii mei sunt si ai tai. Asta m-a ajutat sa suport mai usor totul.

Nu-mi mai venea sa plec de acolo. Orele petrecute in bratele Magdei ma faceau sa uit de tot, as fi vrut sa nu se mai termine niciodata. Sa dispara totul si sa ramanem doar noi doi. Mi-am tot prelungit sederea, pana cand Amalia m-a intrebat ce se intampla cu mine. Am baiguit ceva, dar mi-am dat seama ca simtise… Nu-i vorbisem niciodata despre Magda, asa ca doar putea banui. A vrut sa vina sa ma ia, mi-a spus ca intreaba copiii tot timpul de mine. stiam ca nu era adevarat, copiii o adorau pe Nana, cred ca nici nu bagasera de seama ca lipsesc.

Nu-mi mai venea sa ma intorc acolo, ma gandeam ca as putea trai asa, bucurandu-ma de intalnirile pe furate cu Magda, tot restul vietii. Eram rupt de realitate, de realitatea in care ma simtisem bine pana nu demult. Amalia a acceptat sa mai stau cateva zile.

Am continuat sa ma vad cu Magda. intr-o seara insa, mi-a spus ca nu mai poate veni. Cineva o zarise intrand la mine si ii spusese sotului ei, care stia ca Magda a fost iubita mea.

— Nu vreau sa te trezesti cu el la usa. E un om razbunator, nu e bine sa te pui cu el. Cel mai bine ar fi sa pleci. Daca vrei, ma ocup de casa, doar sa-mi spui ce vrei sa faci cu ea. Trebuie sa plec, dragul meu, trebuie!

— si cand am sa te mai vad?

— Cine stie? Poate niciodata. Sau poate foarte curand, cine poate sti? Avem copii, trebuie sa avem grija de ei. Nu uita asta! Tu ti-ai urat tatal, dar copiii tai trebuie sa te iubeasca. Altfel nu ti-ai gasi linistea. Nu ne putem ascunde aici tot restul vietii. Nu traim intr-o poveste. Oamenii sunt rai si invidiosi. Sa nu-i lasam sa umple de noroi iubirea noastra. 0 s-o pastram amandoi in suflet, nimeni nu ne-o poate lua. Am sa incerc sa vin sa te vad, dar nu-ti promit nimic. Mai bine ne luam ramas-bun acum. Cand am sa pot, daca am sa pot, am sa-ti dau un semn de viata.

Am strans-o pentru ultima oara in brate, iar cand am ramas singur, am avut impresia ca ma sufoc, ca nu mai pot respira. M-am urcat in masina si am plecat imediat. Nu stiam insa cum sa fac sa aman cat mai mult intalnirea cu Amalia. Nu ma simteam in stare s-o privesc in ochi. Nu voiam s-o pierd, tineam la ea, era sotia mea, mama copiilor mei, dar n-o iubisem niciodata la fel de mult ca pe Magda. Magda facea parte din fiinta mea. Mi-era teama ca nu cumva Amalia sa-si dea seama de asta.

Din fericire, era foarte ocupata la birou. A venit seara tarziu, iar eu m-am prefacut ca dorm. M-a invelit cu grija, m-a strans in brate si s-a culcat. Toata noaptea m-am gandit la Magda, daca am s-o mai pot vedea sau nu.

Au trecut cateva luni bune de atunci, dar n-am primit niciun semn de viata. M-am reintegrat in viata mea, as fi un nemernic daca as spune ca nu am o familie minunata, o viata minunata. insa, cu toate astea, ma gandesc tot timpul la… Magda.

Povestea de viata prezentata in acest material este fictionala. Unele intamplari sunt inspirate din viata reala, dar numele personajelor si anumite aspecte au fost modificate.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1143 (s) | 24 queries | Mysql time :0.017640 (s)