News Flash:

Amnesty: Franta, dar si Romania sau alte zece tari din UE, continua sa vanda Egiptului arme folosite impotriva civililor

16 Octombrie 2018
197 Vizualizari | 0 Comentarii
armament

Franţa şi alte unsprezece ţări din Uniunea Europeană, printre care şi România, continuă să vândă Egiptului arme "folosite în operaţiuni de represalii mortale" împotriva civililor, a acuzat marţi Amnesty International, introfmrează AGERPRES.

Într-un comunicat publicat marţi dimineaţă şi citat de France Presse, ONG-ul pentru drepturile omului dă asigurări că, în acest fel, Parisul "încalcă legea internaţională" furnizând Cairo "echipamente militare folosite pentru a reprima violent manifestaţiile între 2012 şi 2015". 


În 2013, Uniunea Europeană a cerut membrilor săi să suspende exporturile de arme către Egipt, aminteşte Amnesty. Franţa, Germania, Bulgaria, Cipru, Spania, Ungaria, Italia, Polonia, Republica Cehă, România, Marea Britanie şi Slovacia ignoră această directivă europeană, acuză ONG-ul. 

Franţa, aminteşte Amnesty, "a devenit principalul furnizor de arme de toate felurile al Egiptului din 2013. Ea depăşeşte Statele Unite, care împreună cu ea fac parte dintre campionii acestui sector". 

Acuzaţiile împotriva Franţei se bazează pe analiza a douăzeci de ore de înregistrări video, sute de fotografii şi 450 de gigaocteţi de suport vizual furnizate de grupuri locale pentru drepturile omului, în care apar mai ales blindate franceze de tip Sherpa şi MIDS, folosite pentru a trage direct asupra manifestanţilor neînarmaţi. 

"Este îngrozitor să constaţi că Franţa şi-a continuat livrările de echipamente militare destinate Egiptului după folosirea acestor echipamente într-unul dintre cele mai mortale atacuri ale secolului XXI împotriva manifestanţilor", estimează Najia Bounaim, directoare de campanie pentru Africa de Nord la Amnesty International. 

"Pe măsură ce aceste transferuri au avut loc - şi au continuat să aibă loc - în timp ce autorităţile egiptene (...) nu au luat nicio măsură care să sugereze că au pus capăt încălcărilor sistematice de care se fac vinovate, Franţa riscă să fie acuzată de complicitate în criza drepturilor omului pe care o cunoaşte în prezent Egiptul", a adăugat ea. 

"Un înalt responsabil francez a recunoscut că deşi echipamentele de securitate furnizate de Franţa au fost destinate iniţial armatei egiptene" în cadrul luptei antiteroriste, "autorităţile egiptene au deturnat unele blindate în folosul forţelor de securitate internă", se adaugă în comunicat. 

Raportul, intitulat "Egipt: arme franceze în centrul represiunii", este disponibil pe website-ul Amnesty.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0828 (s) | 35 queries | Mysql time :0.018734 (s)