vineri, 19 aprilie, 2024

Ana Birchall-deputat de Barlad:Violenta impotriva femeilor – una dintre cele mai serioase incalcari ale valorilor fundamentale

Distribuie:

Publicat:

Potrivit AGERPRES.ro,deputatul vasluian Ana Birchall(PSD), ambasador Vital Voices, a participat, in perioada 10 – 15 octombrie, la San Francisco, la reuniunea ?Vital Voices 100: A Strategic Gathering’, unde a sustinut ca violenta impotriva femeilor ramane una dintre cele mai serioase incalcari ale valorilor fundamentale.

“In ciuda progreselor considerabile inregistrate pana acum in domeniul apararii drepturilor omului, violenta impotriva femeilor — incluzand aici toate formele de violenta: domestica, sociala, fizica, psihica, emotionala, religioasa sau economica — ramane in continuare una dintre cele mai serioase incalcari ale drepturilor omului, ce ramane adesea invaluita in tacere”, a declarat Ana Birchall, potrivit unui comunicat de presa

Birchall a mentionat, la reuniunea de la San Francisco, faptul ca a initiat inca din 2013 un act normativ privind egalitatea de sanse si a militat pentru ratificarea si intrarea in vigoare in Romania a Conventiei de la Istanbul privind violenta domestica.

“Trebuie sa fim constienti, atat in Romania, cat si la nivel international, ca ne aflam la inceputul eforturilor de atingere a tolerantei zero fata de orice forma de manifestare a violentei domestice. Ma bucura faptul ca Vital Voices sunt alaturi de mine, de noi, pentru ca anul 2017 sa fie ?Anul fara violenta’!”, a declarat Ana Birchall, potrivit sursei citate.

Deputatul PSD a aratat ca Romania se afla astazi “intr-un bazin sufocat de migratie”, context in care traficul de persoane a devenit un pericol pentru categoriile sociale cele mai vulnerabile.

“In Europa, traficul de fiinte umane a devenit un flagel greu de controlat pe masura ce criza migratiei a luat amploare, iar femeile si copii reprezinta categorii vulnerabile care au cazut adesea prada abuzurilor sexuale ori muncii fortate. Este necesara constientizarea dimensiunilor si gravitatii acestor provocari, amplificate in ultima perioada, cu care se confrunta regiunea noastra si Europa in general, astfel ca intensificarea eforturilor de combatere a acestui fenomen nu mai suporta amanare”, a punctat Birchall, la reuniune.

In opinia sa, reuniunea Vital Voices demonstreaza, o data in plus, rolul determinant pe care il au femeile de succes in construirea unei lumi mai bune, inclusiv prin educarea si formarea generatiilor viitoare. Viitoarea reuniune a grupului urmeaza sa aiba loc in Romania.

Vital Voices este o organizatie neguvernamentala, infiintata in 1997, cu activitate la nivel mondial care sprijina si promoveaza femeile sa fie vectori principali de schimbare in comunitatile si tarile in care traiesc, sa promoveze regulile democratiei si suprematia legii si, in acelasi timp, sa lupte pentru dreptate si echitate sociala.

SURSA:AGERPRES.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img