News Flash:

Analiza care iti arata daca risti sa faci infarct

23 Iunie 2016
273 Vizualizari | 0 Comentarii
O simpla analiza de sange ar putea scoate la iveala daca o persoana risca sa sufere un atac de cord in decurs de cinci ani. Cel putin asta cred oamenii de stiinta care au descoperit ca nivelul crescut de anticorpi - molecule produse de sistemul imunitar - determina o scadere a riscului de aparitie a problemelor cardiace, potrivit unui studiu publicat in The Telegraph.

In prezent, medicii folosesc informatii precum varsta, sexul, istoricul medical, nivelul de colesterol sau tensiunea arteriala pentru a calcula riscul de dezvoltare a problemelor cu inima in viitor.

Noile teste arata ca nivelul de imunoglobulina protejeaza corpul de atacurile de cord chiar si atunci cand nivelul de colesterol si tensiunea arteriala sunt ridicate. Oamenii care au in organism un numar mare de anticorpi, respectiv de imunoglobulina, prezinta un risc de dezvoltare a bolii arterelor coronare si a atacului de cord cu 58% mai scazut decat ceilalti.

De asemenea, in cazul lor, scade cu 38% si riscul de aparitie a infactului. „Faptul ca a fost gasita o legatura intre sistemul imunitar puternic si evitarea atacului de cord este un lucru extraordinar. Acum noi vom putea depista mult mai rapid persoanele care risca sa dezvolte boli cardiace si le vom putea prescrie tratamentele potrivite”, a explicat medicul Ramzi Khamis, cardiolog in cadrul Imperial College London.

De asemenea, medicii spera ca aceste noi descoperiri ii vor ajuta sa stabileasca si factorii care fac ca unele sisteme imunitare sa poata lupta impotriva afectiunilor cardiace, in timp ce altele nu pot face acest lucru. Mai mult, ei se gandesc ca ar putea identifica modalitati de intarire a sistemului imunitar in acesta directie.

Masurarea nivelului de imunoglobulina se realizeaza foarte simplu si este extrem de ieftina, astfel ca oamenii de stiinta sustin ca recentele descoperiri pot face munca clinicienilor mai usoara in viitor. Acest lucru se va traduce printr-o preventie crescuta a mortalitatii din cauza afectiunilor cardiovasculare. Mai mult decat atat, consumul de pastile ar putea fi redus.

Studiul a fost facut cu participarea a peste 1.700 de persoane care aveau probleme cu inima si prezentau un risc crescut de aparitie a diverselor afectiuni cardiovasculare. Pe parcursul a cinci ani, 470 dintre ei au suferit atacuri de cord sau infarcte, in cazul lor inregistrandu-se un nivel scazut al anticorpilor.

sursa: gandul.info
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1069 (s) | 36 queries | Mysql time :0.018041 (s)

loading...