joi, 25 aprilie, 2024

ANCOM: Telekom Mobile, amendată cu 200.000 de lei pentru nerealizarea sau întarzierea în portare a 6.173 de numere de telefon

Distribuie:

Publicat:

Telekom România Mobile Communications a fost amendată cu 200.000 de lei de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) pentru nerealizarea sau întârzierea în procesul de portare a 6.173 de numere de telefon, a anunțat arbitrul telecom, într-un comunicat de presă transmis miercuri AGERPRES.

“Ca urmare a unor plângeri venite atât din partea unor clienți ai Telekom Mobile, cât și din partea altor furnizori de telefonie, care sesizau împiedicarea sau întârzierea procesului de portare a unui număr semnificativ de numere, ANCOM a demarat un control. S-a constatat astfel că, în perioada 1 mai — 21 iulie 2017, Telekom Mobile nu a răspuns prin mesajul standard în cazul a 7.213 cereri de portare, fapt ce a determinat ca, până la data de 21 august 2017, să nu se realizeze portarea pentru 1.232 de numere individuale unice, respectiv să se întârzie portarea pentru alte 4.941 de numere individuale unice. Pentru că a încălcat astfel prevederi ale legislației din domeniul comunicațiilor electronice, Telekom România Mobile Communications a fost amendată cu suma de 200.000 de lei, pe care va trebui să o achite către bugetul de stat”, notează ANCOM.

Potrivit sursei citate, portarea oferă posibilitatea utilizatorilor de a își păstra numărul de telefon atunci când schimbă furnizorul de telefonie.

“Procesul de portare se inițiază prin depunerea de către utilizator a unei cereri în acest sens la noul furnizor (furnizorul acceptor). Vechiul furnizor (furnizorul donor) are obligația ca, la primirea unei cereri de portare, să răspundă, prin transmiterea unui mesaj standard către baza de date prin care se administrează portabilitatea numerelor (baza de date centralizată). Acest mesaj confirmă că se poate realiza portarea sau, din contră, că există un motiv justificat pentru care aceasta nu poate continua (de exemplu, cererea de portare nu a fost făcută de titularul de drept al numărului). În absența transmiterii de către furnizorul donor a acestui răspuns, procesul de portare este, în cele din urmă, anulat de baza de date centralizată”, menționează arbitrul telecom.

Conform datelor ANCOM, pe parcursul acestui an au fost primite 364 de sesizări de la utilizatori cu privire la desfășurarea procesului de portare către diverse rețele fixe sau mobile, iar principalele probleme sesizate au vizat disfuncționalități apărute în cadrul procesului de portare, ceea ce a condus la prelungirea termenelor sau chiar la anularea proceselor de portare. O mare parte dintre utilizatorii care s-au adresat ANCOM au solicitat informatii suplimentare privind stadiul procesului de portare.

În România, de la lansarea portabilității, au fost portate peste 4,2 milioane de numere de telefon, dintre care peste 3,5 milioane de numere de telefonie mobilă și aproape 700.000 de telefonie fixă.

ANCOM pune la dispoziția utilizatorilor pentru informare site-ul www.portabilitate.ro, unde utilizatorii pot afla în ce rețea funcționează orice număr de telefon folosit în România, chiar dacă a fost portat. Site-ul oferă detalii cu privire la pașii care trebuie urmați pentru a porta un număr de telefon sau pentru a anula procesul de portare, răspunsuri la întrebări care apar frecvent în situația portării numerelor, dar și sfaturi pentru a evita posibilele probleme care pot interveni pe parcursul procesului de portare.

agerpres

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img