vineri, 29 martie, 2024

ANCOM vrea sa prelungeasca perioada de desemnare a Postei Romane, ca furnizor de serviciu universal

Distribuie:

Publicat:

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a anunţat, marţi, că propune prelungirea, până în 31 decembrie 2019, a calităţii de furnizor de serviciu universal a Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR), potrivit news.ro.

Propunerea ANCOM vine ca urmare a solicitării Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) de a prelungi perioada de desemnare a CNPR ca furnizor de serviciu universal în domeniul serviciilor poştale, ţinând cont de necesitatea asigurării continuităţii serviciului poştal universal.

Drepturile şi obligaţiile CNPR care au fost stabilite privind desemnarea ca furnizor de serviciu universal în domeniul serviciilor poştale, cu modificările şi completările ulterioare, rămân neschimbate.

”Astfel, CNPR are obligaţia de a furniza serviciile incluse în sfera serviciului universal pe întreg teritoriul României, inclusiv în zonele geografice greu accesibile sau cu densitate scăzută a populaţiei, acolo unde numărul redus al trimiterilor poştale colectate sau distribuite nu justifică prezenţa unui furnizor de servicii poştale pe principii comerciale”, se arată în comunicat.

Persoanele interesate sunt invitate să transmită observaţii şi propuneri până în 25 ianuarie.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img