News Flash:

ANI: Alti 13 alesi locali au fost declarati INCOMPATIBILI

26 Noiembrie 2014
911 Vizualizari | 0 Comentarii
Alti 13 fosti sau actuali alesi locali, respectiv trei primari, trei viceprimari, sase consilieri locali si un consilier judetean, au fost gasiti incompatibili, ca urmare a exercitarii simultane de functii si calitati, informeaza Agentia Nationala de Integritate (ANI).

Astfel, potrivit ANI, Jozsef Nyako, primar al orasului Valea lui Mihai din judetul Bihor, a fost in incompatibilitate in perioada 20 iunie 2012 - 18 iunie 2014, intrucat, simultan cu functia de primar, a detinut-o si pe cea de administrator al unei societati comerciale.

In cazul lui Iulian Lica, primarul comunei Crangeni din Teleorman, inspectorii de integritate au constatat ca acesta, in perioada 21 iunie 2012 - 23 septembrie 2013, simultan cu functia de primar, a detinut si calitatea de comerciant persoana fizica in cadrul Lica N. Iulian Persoana Fizica Autorizata.

Despre Ion Voica, primarul comunei Sacelu din Gorj, ANI precizeaza ca acesta s-a aflat in incompatibilitate in perioada 3 mai 2011 - 25 iunie 2012, intrucat, simultan cu functia de primar, a detinut si calitatea de reprezentant al comunei in cadrul Adunarii Generale a Asociatilor SC Salubris Gilort SRL.

Un alt ales local gasit incompatibil este Ladislau Mod, viceprimar al comunei aradene Olari, care, in perioada 20 iulie 2012 - 20 decembrie 2013, a detinut si calitatea de comerciant persoana fizica in cadrul Mod Ladislau Intreprindere Individuala.

In incompatibilitate a fost gasit si Milica Gigea, viceprimar al comunei Poarta Alba din judetul Constanta, care, in perioada exercitarii mandatului de consilier local (1 februarie 2013 - 29 iulie 2013), simultan cu functia de consilier local, a detinut si functia de paznic la Compartimentul Sanatate din cadrul primariei comunei.

Radu Traian Dutescu, viceprimar al comunei Gingiova din Dolj, s-a aflat in incompatibilitate in perioadele 29 iunie - 8 august 2012 si 20 ianuarie - 4 aprilie 2013, intrucat a detinut si functia de angajat cu contract individual de munca in cadrul unei societati comerciale.

In cazul Elenei Boengiu, consilier local in cadrul Consiliului Local Piatra Neamt, inspectorii de integritare au constatat ca aceasta s-a aflat in incompatibilitate in perioada exercitarii mandatului 2008 - 2012, intrucat a detinut si functia de functia de director general in cadrul unei societati comerciale al carei asociat unic este Municipiul Piatra Neamt.

Despre Gavril Floroaia, consilier local in cadrul Consiliului Local al Comunei Hangu din Neamt, ANI precizeaza ca s-a aflat in incompatibilitate intrucat, in perioada 2010 - 2013, Primaria Comunei Hangu a incheiat patru contracte de prestari servicii cu societatea comerciala in cadrul careia acesta detine calitatea de asociat unic si administrator, in valoare totala de 32.114,8 lei.

ANI mai precizeaza ca Marian-Alexandru Pop, consilier local in cadrul Consiliului Local al Comunei Basesti din Maramures, se afla in incompatibilitate incepand cu 27 iunie 2012, intrucat detine si functia de inspector cu situatii de urgenta in cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Basesti.

Octavian Campean, consilier local in cadrul Consiliului Local al comunei Arinis din Maramures, s-a aflat in stare de incompatibilitate intrucat, in perioada 2012 - 2013, Primaria Comunei Arinis a incheiat doua contracte de prestari servicii cu societatea comerciala in cadrul careia fiul persoanei evaluate detine calitatea de administrator si asociat unic.

Incompatibil a fost gasit si Mircea Mihai, consilier local in cadrul Consiliului Local al Orasului Dolhasca din judetul Suceava, dupa ce, in perioada exercitarii mandatului de consilier local, societatea comerciala in cadrul careia acesta detine functia de administrator si calitatea de asociat (in calitate de prestator) a incheiat si derulat trei contracte de furnizare cu Primaria Orasului Dolhasca (in calitate de achizitor).

Dan Dumitru Simion, consilier local in cadrul Consiliului Local al Orasului Iernut din Mures, s-a aflat in incompatibilitate, sustine ANI, intrucat societatea comerciala in cadrul careia acesta detine functia de administrator, iar sotia acestuia detine calitatea de asociat unic si functia de administrator, a incheiat, la 22 iunie 2011, un contract de servicii cu Primaria Orasului Iernut, avand ca obiect prestarea serviciilor de medicina muncii.

Acelasi Dan Dumitru Simion a incalcat si regimul juridic al incompatibilitatilor aplicabil managerilor de spital intrucat, in perioada 8 octombrie 2004 - 2 decembrie 2013, perioada detinerii functiei de director al Unitatii de Asistenta Medico Sociala Iernut, a detinut simultan si functiile de: administrator la doua firme; titular al Cabinetului Medical Individual "Dr. Simion Dan Dumitru"; consilier local in cadrul Consiliului local al Orasului Iernut.

Despre Elena Iuliana Dosaru, consilier judetean in cadrul Consiliului Judetean Prahova, ANI sustine ca s-a aflat in stare de incompatibilitate in perioada 21 iunie 2012 - 23 septembrie 2013, intrucat a detinut si functia de membru in consiliul de administratie al unei societati comerciale infiintata de Consiliul Judetean Prahova.

Potrivit ANI, cei 13 fosti sau actuali alesi locali au incalcat prevederi ale Legii nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei.

Sursa: mediafax.ro
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0879 (s) | 25 queries | Mysql time :0.031806 (s)