News Flash:

”Antreprenor pentru o zi”: Ministrul pentru IMM-uri vrea sa trimita directorii din minister sa lucreze o zi pe luna intr-un IMM

23 Iunie 2014
788 Vizualizari | 0 Comentarii
Ministrul delegat pentru IMM-uri, mediul de afaceri si turism, Florin Jianu, vrea ca directorii din departamentul pe care il conduce sa-si petreaca o zi pe luna in cadrul unei firme mici si mijlocii pentru a identifica problemele cu care se confrunta acestea.

 "Vreau sa implementez un program drag mie - antreprenor pentru o zi - prin care vom lua sefii directiilor din cadrul Ministerului nostru si ii vom trimite sa-si petreaca o zi pe luna intr-o firma mica si mijlocie. Vom propune ziua de 25 a fiecarei luni pentru aceasta actiune. Initiativa are ca scop sa-i aducem pe directorii nostri mai aproape de realitate. Speram ca odata intorsi in minister, actiunile si deciziile acestora vor fi mai aproape de nevoile intreprinzatorilor", a declarat luni Jianu, la o conferinta de lansare a unui program de sustine de infiintare a firmelor mici si mijlocii.

Programul, denumit Romania Hub, presupune asistenta, pregatire antreprenoriala, mentorat si consultari public-private si este dedicat intreprinzatorilor, celor care vor sa-si deschida o afacere, dar si studentilor si elevilor.

Prin acest program, Departamentul pentru IMM, mediu de afaceri si turism va pune la dispozitie spatiile, infrastructura, baza materiala si personalul ale oficiilor teritoriale, pentru ateliere de lucru, intalniri consultative, cursuri si alte activitati similare, care au ca obiectiv dezvoltarea capacitatii antreprenoriale si crestere competitivitatii pe piata locala si internationala a IMM-urilor.

 "Romania nu sta bine la capitolul competitivitate, iar prin acest tip de programe putem contribui la cresterea competitivitatii. Pentru cei care au firme acest program este util pentru ca vor afla informatii despre programele de finantare, despre reglementarile legislative. Obiectivul este de pozitiona Romania ca natiune favorabila start-up-urilor", a aratat Jianu.

Totodata, in cadrul acestei initiative vor fi incheiate parteneriate cu organizatii guvernamentale si neguvernamentale in baza carora se va oferi consiliere celor interesati.

Activitatile vor avea loc atat in Bucuresti, cat si in cadrul celor opt sedii Romania Hub din tara, timp de 12 luni.

ministrul delegat imm-uri florin jianu romania hub
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1059 (s) | 36 queries | Mysql time :0.025872 (s)