News Flash:

Anul electoral 2016 aduce RAIUL peste ROMANIA

14 August 2015
553 Vizualizari | 0 Comentarii
123456789
Salarii si pensii mai mari. Acesta este sloganul anului 2015. Politicienii se pregatesc deja de alegerile de anul viitor, asa ca s-au gandit la toata lumea, de la grefieri pana la aviatori. Desigur ca nu au uitat nici de propriile venituri, pe care le-au rotunjit substantial. Iar totul a fost pus pe seama cresterii economiei. Analistii atrag atentia ca majorarile pe banda rulanta nu garanteaza succesul la urne, relateaza Digi24.

„332 de voturi pentru, doua abtineri, niciun vot impotriva. Adoptat.” Asa au reusit liberalii sa treaca amendamentul care prevede dublarea alocatiilor pentru copii.

Despre aceasta lege, Victor Ponta a spus: „Ca social-democrat si ca parinte, evident ca ma bucur ca a fost adoptata.”

Cu doar o zi inaintea vacantei de vara, alesii le-au facut un cadou militarilor - reintroducerea pensiilor speciale. Mircea Dusa a declarat ca „acest proiect de lege vine sa indrepte discriminarile care s-au creat pe legislatia in vigoare intre militari.”

In aceeasi zi, deputatii au votat pensii mai mari si pentru diplomati, personalul consular si functionarii publici parlamentari. Nici aviatorii si personalul navigant nu au fost ignorati. Ei vor primi pensii de serviciu care reprezinta 80 la suta din media veniturilor din ultimul an de munca. Pensii speciale mai primesc si grefierii.

Deputatii si senatorii s-au gandit si la ei insisi. Si-au votat pensii speciale, care trec de 4.000 de lei in cazul parlamentarilor cu trei sau mai multe mandate. Legea a fost, insa, trimisa la reexaminare de presedintele Klaus Iohannis. Dar poate ca cea mai controversata masura a fost majorarea salariilor demnitarilor prin ordonanta de urgenta data de premierul interimar Gabriel Oprea.

Decizia a creat dispute imediat dupa revenirea in tara a lui Victor Ponta. Premierul a spus: „Decizia mea e foarte clara: marim salariile la demnitari cand le marim la toti functionarii.” Iar Gabriel Oprea, vicepremier a declarat ca „nu ne putem preface ca este normal ca un presedinte de tara europeana sa primeasca la final de luna aproximativ 1.500 de euro.”

„Remuneratia unui demnitar trebuie sa reflecte intr-o masura rezonabila pozitia in stat”, a fost parerea presedintelui Klaus Iohannis.

In plan mai sunt si salariile deputatilor si senatorilor, care ar urma sa creasca odata cu cele ale tuturor bugetarilor, prin legea salarizarii unitare. Un astfel de proiect va fi discutat pe alesi in sesiunea de toamna.

Parlamentarii s-au gandit si la angajatii de rand ai Guvernului si ai Administratiei Prezidentiale. Le-au marit salariile cu 25 de procente, astfel incat toti angajatii care au aceeasi functie si aceleasi responsabilitati sa fie platiti la fel, adica la nivelul celui mai mare salariu pe pozitia respectiva.

Analistul Antonio Momoc spune ca „pot fi interpretate, atat de catre public, cat mai ales de Opozitie, ca fiind stimulente electorale in apropierea alegerilor de anul viitor. Nu vor fi foarte incantati oamenii obisnuiti atunci cand vor vedea faptul ca salariile demnitarilor se maresc de cateva zeci de ori, iar salariile bugetarilor obisnuiti daca se vor indexa cu cateva procente.”

sursa:stiripesurse.ro
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1168 (s) | 35 queries | Mysql time :0.024132 (s)

loading...