vineri, 29 martie, 2024

Anuntul a fost facut de Gabriela Firea. Care vor fi amenzile pentru soferii care vor circula in Bucuresti fara vinieta

Distribuie:

Publicat:

Gabriela Firea a precizat, miercuri, ca amenzile pentru cei care vor circula fara vinieta in Bucuresti, in zonele restrictionate, vor fi cuprinse intre 1.500 si 2.000 de lei. Primarul general mai spune ca sumele din viniete vor fi folosite pentru proiecte de protectie a mediului. „Circulatia autovehiculelor in zonele restrictionate, fara achizitionarea vinietei, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 1.500 la 2.000 lei. Sumele provenite din incasarea vinietelor Oxigen tip B si Tip C se fac venit la bugetul Municipiului Bucuresti si vor fi folosite cu prioritate pentru lucrari, investitii si proiecte din domeniul protectiei mediului si al mobilitatii urbane, care contribuie direct sau indirect la imbunatatirea conditiilor de transport si a calitatii aerului”, a scris Gabriela Firea miercuri pe Facebook. Primarul general a anuntat miercuri un proiect prin care, de la 1 ianuarie 2020, masinile care nu sunt inmatriculate in Bucuresti sau Ilfov vor putea intra in Capitala doar dupa plata unei viniete. Masinile sub Euro 3, indiferent unde sunt inmatriculate, nu vor avea acces in centrul Capitalei. "Astazi va voi prezenta un proiect pe care il lansam in dezbatere publica, in consultare publica, de astazi va fi publicat si pe site-ul Primariei Generale, dar mi s-a parut normal ca primarul general sa explice ideile principale ale acestui proiect, care vizeaza reducerea poluarii. Asa cum stiti, ne aflam pe un loc neonorant in ceea ce priveste poluarea, la nivelul tarilor Uniunii Europene suntem pe locul 6, este un fapt ingrijorator", a declarat Gabriela Firea.

Primarul a anuntat introducerea unei viniete pentru masinile care nu sunt inmatriculate in Bucuresti sau Ilfov. "Autoturismele care nu sunt inmatriculate in Bucuresti si zona metropolitana, adica judetul Ilfov, la momentul patrunderii in Capitala, vor trebui sa faca dovada ca si-au achizitionat o vinieta pe Bucuresti, Oxigen B unde B vine de la Bucuresti, care va costa pentru o zi 10 lei, pentru un an 19 milioane. Celelalte intervale vor fi prezentate de catre directorii de specialitate. Ma refer la masini inmatriculate in celelalte judete si in alte tari, inclusiv Bulgaria", a spus Gabriela Firea. Totodata, masinile sub Euro 3, indiferent unde sunt inmatriculate, nu vor avea acces in centrul Capitalei. "Cat priveste aceste autoturisme neinmatriculate in Bucuresti sau Ilfov, dar care au un grad mare de poluare, adica Non-Euro, Euro 1 si Euro 2, acestea nu vor avea acces in centrul Capitalei. Directorul Directiei Transporturi va prezenta perimetrul la care ma refer, zona care este cea mai poluata si care ne aduce cele mai multe neplaceri din punct de vedere al sanatatii populatiei. In ceea ce priveste autoturismele inmatriculate in Bucuresti si in zona metropolitana Ilfov, acestea vor avea accesul interzis daca sunt poluante de asemenea in zona centrala incepand cu 1 ianuarie 2020, adica peste cateva luni, si ma refer la masinile Non-Euro, Euro 1 si Euro 2, iar autoturismele Euro 3, chiar daca sunt inmatriculate in Bucuresti si Ilfov, vor trebui sa plateasca o vigneta, vigneta Oxygen C, acest C- de la Centru", a completat edilul.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img