joi, 18 aprilie, 2024

Apple ar putea plati peste un miliard de dolari pentru o divizie a Intel

Distribuie:

Publicat:

Grupul Apple este în negocieri avansate pentru a achiziţiona divizia Intel de cipuri pentru modemuri folosite la smartphone-uri, o tranzacţie evaluată la un miliard de dolari sau mai mult, a anunţat Wall Street Journal (WSJ), citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Reuters potrivit Agerpres.

Acordul ar putea fi anunţat săptămâna viitoare, susţin sursele. 

Reprezentanţii Apple şi Intel nu au comentat informaţia. 

Intel a anunţat că va scoate la vânzare divizia de cipuri pentru modemuri 5G în aprilie, după finalizarea disputei juridice dintre Apple şi Qualcomm, un furnizor cheie de cipuri pentru modemuri folosite la iPhone-uri. Apple se află printre companiile interesate de divizia Intel, susţineau atunci analiştii intervievaţi de WSJ. 

La Bursa de la New York, acţiunile Intel au urcat luni cu 1,5%, la 52,10 dolari, titlurile Apple au urcat uşor iar acţiunile Qualcomm au scăzut cu 2%. 

În 2018, Comisia Europeană a impus o amendă de 997 milioane de euro Qualcomm din cauza comportamentului abuziv al firmei americane, care a plătit sume mari de bani clientului său Apple pentru ca acesta să nu se aprovizioneze cu chipuri de la rivalii Qualcomm.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img