vineri, 29 martie, 2024

Arabia Saudită a eliberat trei pescari iranieni reţinuţi anul trecut de garda de coastă a regatului

Distribuie:

Publicat:

Arabia Saudită a eliberat trei pescari iranieni reţinuţi anul trecut de garda de coastă a regatului, a anunţat agenţia iraniană de presă de stat IRNA citând marţi un oficial iranian, în urma unor negocieri între cei doi rivali regionali, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Tensiunile dintre Iranul şiit şi monarhia conservatoare sunită saudită s-au amplificat în ultimii ani. Cele două ţări au sprijinit forţe opuse în războaie în Orientul Mijlociu, de obicei orientate în direcţii sectare. 

Ardeshir Yarahmadi, şeful departamentului pentru pescuit al provinciei iraniene Bushehr, a declarat că cei trei pescari au fost arestaţi în iunie 2017 după ce barca lor a ajuns în apele saudite.

Ei au fost eliberaţi în această săptămâna după "negocieri între oficiali din ministerele de externe ale celor două ţări", a adăugat responsabilul iranian, fără a anunţa data eliberării lor. 

În februarie, Arabia Saudită a eliberat nouă pescari iranieni deţinuţi de doi ani, acuzaţi că au pătruns în apele ei teritoriale. 

Autorităţile din Arabia Saudită nu au putut fi contactate imediat pentru comentarii. Ţara a rupt toate legăturile cu Iranul în 2016.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img