News Flash:

ARPIM cere publicarea listei de compensate; procesul de transparenta decizionala s-a incheiat

1 Aprilie 2014
705 Vizualizari | 0 Comentarii
Asociatia Romana a Producatorilor Internationali de Medicamente (ARPIM) solicita publicarea listei actualizate de medicamente compensate si gratuite, in contextul in care procesul de transparenta decizionala s-a incheiat in 27 martie.

 "Conform legislatiei, lista poate fi implementata in orice moment. In ultimele doua saptamani, companiile membre ARPIM au fost invitate individual la negocieri cu reprezentantii Cabinetului Primului Ministru, Ministerului Sanatatii, CNAS si ANM pentru identificarea unor modalitati de implementare a listei actualizate de medicamente compensate si gratuite", se arata intr-un comunicat al asociatiei.

ARPIM subliniaza ca actualizarea listei medicamentelor compensate are la baza o metodologie publicata cu aproape un an in urma, prevazuta in legislatia in vigoare si agreata cu institutile financiare internationale.

"Este pentru prima oara in Romania cand medicamentele sunt evaluate dupa o metodologie care respecta standardele internationale si ia in considerare ceea ce se intampla in tarile europene. Cu toate acestea, medicamentele noi nu sunt inca disponibile pacientilor care le asteapta de mai bine de 6 ani, iar medicii nu au posibilitatea de aplicare a ghidurilor europene de tratament. Din 2008 pana azi tratamentele noi la care ne referim au fost compensate in majoritatea tarilor din Europa, inclusiv in Albania. In concluzie, pacientii romani nu au acces la tratamente inovatoare, compensate si gratuite la care ceilalti cetateni europeni au acces deja de multi ani", mai arata ARPIM.

Asociatia precizeaza ca implementarea listei de medicamente compensate si gratuite trebuie sa fie realizata in cadrul promovarii unui pachet consolidat de masuri de reforma esential pentru intreaga industrie farmaceutica, care mai cuprinde si introducerea unui mecanism de clawback sustenabil din punct de vedere economic.

"Este esential ca bugetul de referinta sa fie adus la consumul de medicamente compensate din 2012 ceea ce va permite si asigurarea spatiului bugetar necesar pentru revizuirea listei. De asemenea, masurile de reforma fac referire si la stabilirea unei metodologii de calcul al preturilor la medicamente care sa asigure disponibilitatea acestora pe piata din Romania. In absenta unei decizii rapide privind implementarea integrata a acestor masuri, mediul de afaceri va fi nevoit sa isi reevalueze prezenta in Romania prin reconsiderarea nivelului investitiilor si a numarului de locuri de munca create", mentioneaza ARPIM.

ARPIM este organizatia care sustine obiectivele comune ale celor mai importante 28 de companii farmaceutice internationale producatoare de medicamente originale, care realizeaza impreuna peste 70% din valoarea pietei farmaceutice romanesti.

arpim ministerului sanatatii cnas anm
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0883 (s) | 36 queries | Mysql time :0.016924 (s)