News Flash:

Astazi a inceput Postul Nasterii Domnului

14 Noiembrie 2014
1350 Vizualizari | 0 Comentarii
Astazi am intrat in Postul Nasterii Domnului sau al Craciunului, care va dura pana la 24 decembrie.

Acest post aminteste de postul indelungat al patriarhilor si dreptilor din Vechiul Testament, in asteptarea venirii lui Mesia - Izbavitorul. Dupa unii talcuitori ai cultului ortodox, prin durata lui de 40 de zile, acest post ne aduce aminte si de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, cand acesta astepta sa primeasca cuvintele lui Dumnezeu, Decalogul (cele 10 porunci), scrise pe lespezile de piatra ale Tablelor Legii. Randuielile tipiconale prevad ca in Postul Nasterii Domnului se ajuneaza in zilele de luni, miercuri si vineri: consumam fie legume, fie fructe, uscate ori fierte, dar fara untdelemn. Martea si joia se pot manca fierturi cu untdelemn, iar in fiecare sambata si duminica, pana in data de 20 decembrie, se dezleaga la peste si vin. Dezlegare la peste se mai face si in zilele de sarbatoare a unor sfinti mari. In acest an, in Postul Craciunului avem dezlegare sa consumam peste de treisprezece ori, in zilele insemnate in calendar cu simbolul pestelui.

Sursa: Ziarul Lumina
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0829 (s) | 36 queries | Mysql time :0.017416 (s)

loading...