News Flash:

Astazi este BUNA VESTIRE

25 Martie 2016
804 Vizualizari | 0 Comentarii
Buna Vestire, cunoscuta si sub numele de Blagovestenie sau Ziua Cucului, se sarbatoreste pe data de 25 martie a fiecarui an si este o sarbatoare dedicata Maicii Domnului. Aceasta zi este legata de o serie de traditii si obiceiuri specifice.

In Apus, aceasta sarbatoare este numita si sarbatoarea Zamislirii Domnului, iar in calendarul popular, Buna Vestire este cunoscuta sub denumirea de Blagovestenie sau Ziua Cucului.

Buna Vestire este o sarbatoare crestina care se celebreaza pe data de 25 martie a fiecarui an in amintirea momentului anuntarii Fecioarei Maria de catre Arhanghelul Gabriel ca va concepe si va deveni mama lui Iisus din Nazaret.

Traditia spune ca, in aceasta zi aducatoare de veste minunata, oamenii nu au voie sa se certe, fiind mare pacat. Strabunii credeau ca cine se cearta in aceasta zi va avea necazuri tot anul. 

In Bucovina nu se pun oua la closca de Buna Vestire, deoarece se considera ca puii ar putea iesi cu doua capete si patru picioare.

In anumite zone, pentru a avea roade bogate, pomii se amenintau cu toporul si se stropeau cu tuica. De Buna Vestire se poate ara, insa nu se poate semana, ca sa nu manance pasarile boabele de sub brazda. Tot atunci, gospodinele din Maramures aduna lucrurile care nu mai sunt de folos de prin curti si le dau foc. Acest ritual este cunoscut drept Noaptea focurilor si este practicat la fiecare casa maramureseana, el durand pana dupa miezul noptii sau chiar pana in zori.

De Buna Vestire este dezlegare la peste, iar traditia spune ca acela care gusta peste in aceasta sarbatoare se va simti tot anul precum pestele in apa. Strabunii credeau ca pescarii nu au voie de Buna Vestire sa arunce mamaliga in apa, pentru ca mor pestii.

Ziua de Buna Vestire este cunoscuta si ca Ziua Cucului, deoarece cucul incepe sa cante si astfel anunta sosirea efectiva a primaverii. De asemenea, in anumite parti, oamenii numara de cate ori a cantat cucul pentru a sti cati ani va mai trai.

In plus, in alte zone ale tarii, se obisnuieste ca fetele de maritat si flacaii sa intrebe cucul cand se vor casatori: “Cucule voinicule/Cati ani imi vei da/Pana m-oi insura (marita)?”. Daca se intampla ca dupa rostirea acestor cuvinte sa cante cucul, inseamna ca va mai astepta un an. Daca nu se auzea, inseamna ca va urma o casatorie in acel an.

Mai mult, craca pe care a cantat cucul de ziua sa era taiata si pusa in scaldatoarea fetelor, in speranta ca flacaii nu le vor ocoli.

De asemenea, in aceasta zi este bine sa se puna pe pragul casei paine si sare pentru hrana ingerilor.

buna vestire
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1152 (s) | 36 queries | Mysql time :0.023000 (s)

loading...