vineri, 19 aprilie, 2024

Atac sangeros in Congo – Cel putin 22 de persoane au fost ucise

Distribuie:

Publicat:

Cel puţin 22 de persoane au fost ucise în teritoriul Beni din estul Congo, cel mai recent dintr-o serie de atacuri sângeroase comise în regiune luna aceasta, au confirmat autorităţile duminică, informează dpa potrivit Agerpres

Atacul a avut loc în satul Ndombi sâmbătă seara. Se crede că a fost comis de luptători rebeli din Forţele Democratice Aliate Islamiste (ADF), a declarat Noella Katsongerwaki, preşedintele societăţii civile din Beni.

'Inamicul a acţionat în tăcere. Am găsit deja 22 de cadavre şi căutarea continuă'', a spus Katsongerwaki, ceea ce înseamnă că bilanţul poate creşte.

La începutul acestei luni, 26 de persoane au fost ucise în atacuri separate, unul în satul Mantumbi şi alte două lângă oraşul Kamango.

Conform organizaţiei locale pentru drepturile omului CEPADHO (The Centre of Study for the Promotion of Peace, Democracy and Human Rights), peste 150 de persoane au fost ucise de rebeli din octombrie.

Se estimează că 160 de grupuri rebele cu peste 20.000 de luptători sunt active în estul Congo, multe dintre ele urmărind să preia controlul asupra resurselor naturale.

Printre ele se află ADF, originar din Uganda, care comite în mod repetat atacuri în jurul Beni. Grupul a fost acuzat de uciderea a mii de oameni, inclusiv din rândul forţelor ONU de menţinere a păcii.

Naţiunile Unite au încercat să stabilizeze ţara în ultimii 20 de ani cu o forţă de menţinere a păcii de peste 15.000 de oameni.

În ultimele săptămâni, locuitorii din Beni şi din alte oraşe au şi-au demonstrat nemulţumirea faţă de guvern şi de protecţia ONU, spunând că nu se face suficient pentru a preveni atacurile insurgenţilor.

O epidemie de Ebola, care este greu de controlat, se extinde de asemenea în regiune în principal din cauza securităţii precare care împiedică acţiunile medicale.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img