News Flash:

Băncile au vandut credite neperformante de sub un miliard euro, anul trecut, pe jumătate comparativ cu 2016

17 Ianuarie 2018
400 Vizualizari | 0 Comentarii
BANI2

Băncile din România au vândut credite neperformante de sub un miliard de euro, în 2017, aproape la jumătate faţă de 2016, reiese din datele prezentate, miercuri, într-o conferinţă de presă, de Radu Dumitrescu, partener responsabil de suport în tranzacţii în cadrul Deloitte România.

"2016 a fost un an record de vânzare a creditelor neperformante, de 2 miliarde euro. Trendul soldului de credite neperformante este de scădere. Zona de rată de credite neperformante e în scădere şi se datorează vânzării de credite neperformante pe care le realizează băncile. Mai există câteva ţări în regiune care se află peste nivelul de alertă de 8%, în 2016, precum Bulgaria, Croaţia, România, Serbia", a spus Dumitrescu.

El este de părere că în 2018 vor fi tranzacţii mai intense decât în celelalte ţări.

"Din punct de vedere al trendului, soldul de credite neperformante scade. În România, la septembrie, soldul de credite neperformante este la 4,6 miliarde euro. Estimăm că 3 miliarde euro sunt din zona de corporate şi restul retail. Acest stoc de neperformante a scăzut şi va scădea şi la decembrie 2017. Partea bună pentru România este că rata de credite neperformante la septembrie-octombrie 2017 a scăzut sub pragul de alertă de 8%. Rămâne peste media UE. Mai este loc de scădere a acestei rate. În ultimii 3 ani în România s-au realizat tranzacţii de 5 miliarde euro cu credite neperformante vândute de băncile din România", a precizat oficialul Deloitte.

Numărul persoanelor fizice cu restanţe mai mari de 30 de zile la bănci şi instituţii financiare nebancare a scăzut cu 0,39% în noiembrie, comparativ cu luna precedentă, ajungând la 666.381, reiese din cele mai recente date ale Băncii Naţionale a României (BNR).

Aceste persoane aveau restanţe în valoare de peste 7,69 miliarde de lei. Cea mai mare parte a sumei era în lei şi euro, respectiv 3,07 miliarde în lei şi echivalentul a 3,17 miliarde lei în euro. În funcţie de categoria de întârziere, cea mai mare valoare corespunde termenului de peste 90 de zile, cu 4,51 miliarde lei.

Rata creditelor neperformante a scăzut la 7,31% în noiembrie, respectiv cu 0,33 puncte procentuale comparativ cu luna precedentă, şi cu 2,59 p.p. în raport cu luna similară din 2016.

Liviu Voinea, viceguvernatorul BNR, declara, la începutul anului trecut, că Banca Centrală şi-a propus o ţintă de 6% a creditelor neperformante în acest an.

"Creditele neperformante au continuat să se reducă. În acest an există ţinta este de 6% cu creditele neperformante, adică de a ajunge la media europeană. Suntem, în schimb, peste media europeană în ceea ce priveşte gradul de acoperire cu provizioane a acestor credite. Din perspectiva bugetului, România nu ar trebui să folosească bani publici pentru sectorul bancar în aceşti ani, începând cu 2009", a spus Voinea. AGERPRES

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0823 (s) | 35 queries | Mysql time :0.018896 (s)