vineri, 26 aprilie, 2024

Banca Transilvania, Fondul Proprietatea si Romgaz, cele mai tranzactionate actiuni pe Bursa de la Bucuresti

Distribuie:

Publicat:

Valoarea totală a tranzacţiilor înregistrate, marţi, pe Bursa de la Bucureşti, a fost de 23,47 milioane de lei (5,04 milioane de euro), schimburile pe acţiunile Banca Transilvania fiind de 6,89 milioane de lei informează Agerpres.

Pe locurile următoare în topul celor mai tranzacţionate acţiuni se află Fondul Proprietatea (3,42 milioane de lei) şi Romgaz (2,2 milioane de lei). 

Cele mai mari creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate la Energopetrol, de 8,33%, Electroputere, de 4,76%, şi Artego, 4,55%. 

Pe de altă parte, cele mai severe deprecieri au fost consemnate de acţiunile Turbomecanica, care au pierdut 7,12% din valoare, Oltchim – minus 4,63%, şi AAGES – minus 2,35%. 

Indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 15 acţiuni, s-a apreciat cu 0,1%, ajungând la 8.670,05 puncte. 

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat o creştere similară iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a "pierdut" 0,04% din valoare. Indicele BET-FI al SIF-urilor înregistra, la închidere, o depreciere de 0,08%. 

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,02%, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis pe minus cu 0,13%.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img