News Flash:

Bani de la stat pentru mii de romani! Cine sunt beneficiarii

22 Iulie 2019
117 Vizualizari | 0 Comentarii
euro 538x332

Vești importante pentru mii de români! Un stat european va acorda compensații acestora.

Potrivit The Times of Israel,Berlinul va acorda compensaţii unui număr de circa 8000 de evrei români supravieţuitori ai Holocaustului.

Beneficiarii acestor compensaţii, care trăiesc toţi în Israel, vor primi o indemnizaţie lunară de până la 225 dolari şi o plată retroactivă de până la 54.300 dolari.

Potrivit declaraţiei în acest sens făcute joi de Berlin, plăţile retroactive urmează să acopere ultimii 20 de ani, iar fiecare supravieţuitor ar urma să primească o sumă de 96.000 până la 192.000 de şekeli (de la 27.000 dolari la 54.300 dolari) în plus faţă de indemnizaţia lunară.

Această iniţiativă este de aşteptat să coste Germania aproximativ 420 milioane dolari. Acordul a fost convenit după negocieri între Israel şi Germania care au durat mai mult de zece luni.

Supravieţuitorii eligibili sunt cei care au trăit sau au fost deportaţi din 20 de oraşe din România şi au fost afectaţi direct sau indirect de colaborarea dintre Ion Antonescu şi regimul nazist sau chiar de nazişti, după destituirea lui Antonescu.

Moştenitorii supravieţuitorilor Holocaustului, născuţi după 1910 şi care au decedat înainte de 1 iunie 2002, vor fi, de asemenea, eligibili pentru despăgubiri din partea guvernului german, mai scrie Times of Israel.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0963 (s) | 24 queries | Mysql time :0.020038 (s)