marți, 19 martie, 2024

Barbat gasit mort in curtea Spitalului Turda, dupa ce fugise din unitatea medicala

Distribuie:

Publicat:

Un pacient al Spitalului Turda a fost găsit mort, zilele trecute, în afara curții unității medicale.

Din primele informații, pacientul ar fi părăsit salonul desculț, iar la un moment dat s-ar fi constatat faptul că el… a dispărut. Pe gardă era dr. Orbean Liana. După ce au început căutarea pacientului dispărut, spre dimineață, acesta a fost găsit căzut undeva în afara curții spitalului, în zona fostului restaurant Pharaon. Se presupune că pacientul ar fi ieșit pe poarta spitalului, deși era desculț, scrie turdanews.ro.


Conform Poliției, bărbatul era agitat în cursul nopții, astfel că personalul medical i-a administrat calmante, însă acesta dispărut din salon la primele ore ale dimineții.


“La data de 10 octombrie a.c., Poliţia municipiului Turda a fost sesizată de către personal medical din cadrul Spitalului municipal Turda cu privire la faptul că, un pacient, în vârstă de 60 de ani, a decedat în cadrul unităţii de primiri urgenţe.

Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au iniţiat verificări, stabilind faptul că, la data de 9 octombrie a.c., bărbatul a fost adus la spitalul din Turda, unde a fost internat. În acea noapte, bărbatul ar fi fost agitat şi i s-ar fi administrat medicaţie pentru a se linişti. În jurul orei 05:40, personalul medical a constatat că bărbatul nu se afla în salon, în urma căutărilor fiind găsit în apropierea curţii spitalului.


Bărbatul a fost transportat la unitatea de primiri urgenţe, ulterior fiind declarat decesul.
În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzei exacte a decesului, fiind înregistrat un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,ucidere din culpă”, cadru legal în care se vor stabili circumstanţele exacte în care a survenit decesul bărbatului.”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img