marți, 19 martie, 2024

BARLAD: CE CADOU I-A OFERIT PRIMARUL PREȘEDINTELUI EXECUTIV AL PSD?

Distribuie:

Publicat:

Ca in piesa “ Domnul Goe” de Ion Luca Caragiale , mai exact “ ca să nu mai rămâie repetent și anul acesta, mam' mare, mamițica și tanti Mița au promis tânărului Goe să-l ducă-n București ” , in cazul nostru primarul Boros i-a oferit directorului Companiei de Utilități Publice nu o plimbare in capitala, ci conducerea unui serviciu profitabil: iluminatul public.        

                                                                        
 Făcând o comparație cu textul caragialesc , Adrian  Bobeica este un fel de domnul Goe dacă ne uitam pe rezultatele financiare aferente anului 2016. Fără profit , depășiți de vremuri din punct de vedere tehnic dar cu un numar mare de angajați aceștia se apropie de ziua in care vor fi trimiși acasa.       

                                  
 Cuprins de sentimente care noua ne scapă deși din punct de vedere contabilicesc managementul CUP-ului este dezastruos , edilul Dumitru Boros ii pasează un super serviciu, care le va asigura angajaților liniștea zilei de mâine. Aceștia nu vor mai trebui sa fie stresați cu strânsul si încasările gunoiului de la populație, ci lucrările pe care le vor efectua vor fi decontate direct de Primăria Barlad din banii contribuabililor.                   
                                               
La ultima ședinta de Consiliul Local, alesii au votat in unanimitate proiectul inițiat de Boros. Conform expunerii de motive “necesitatea și oportunitatea inițierii acestui proiect de hotărâre au fost determinate de faptul că durata contractului de delegare a gestiunii Serviciului de Iluminat Public către Romlux Lighting Company SA, stabilită prin contract, s-a încheiat în iunie 2016. De asemenea, în baza Studiului privind alegerea formei de gestiune a Serviciului de Iluminat Public din Bârlad, aprobat prin HCLM nr. 198 din 29 iunie 2017, prin care, în urma analizei aspectelor specifice sistemului de iluminat public, se apreciază că gestiunea directă corespunde nevoilor actuale ale comunității, în vederea asigurării unui serviciu eficient, economic și performant, iar înființarea unui departament pentru întreținerea Serviciului de Iluminat Public pe lângă un operator local, prestator de servicii de utilități publice, este considerată oportună în acest moment”.

GUNOIERII SE VOR TRANSFORMA IN LICURICI .

Ca orice proiect care se respecta, si in cazul de fata avem un caiet de sarcini. De acolo aflam ca lungimea totală a străzilor este de 130,7 km (străzi principale – 24 de km și străzi secundare – 106,7 km), lungimea totală a aleilor pietonale – 30 de km, iar lungimea totală a aleilor din parcuri, spații de joacă, de recreere și alte spații de utilitate publică – 45 de km. Avem si VIP-URI, adică obiective ce necesită iluminat public ornamental (primăria, statuile din Parcul „Victor Ion Popa” (șase) și cele din Grădina Publică (două). Iluminatul  ormanental festiv se va executa pe străzile Republicii, Primăverii, Ștefan cel Mare și 1 Decembrie. Concret , aceștia vor gestiona, administra, exploata, întreținere – precum și cele de pregătire, finanțare și realizare a investițiilor din infrastructura aferentă  Serviciului de Iluminat Public. Tot ei vor verifica, repara, monta și demonta ornamentele de sărbători.                  Parcurgând caietul de sarcini s-au născut si câteva întrebări: de unde vor găsi electricienii de care vor avea nevoie, ce il recomanda pe domnul Bobeica la conducerea acestui serviciu având in vedere rezultatele proaste financiare  obținute de către CUP si nu in ultimul rând sa ne aducem aminte ca incepand din aceasta vara aceștia se ocupau si cu dezinsecția . Nicio activitate întreprinsă de aceștia  nu este pe plus. Va fi capabil sa coordoneze si sa gestioneze iluminatul public? Răspunsul la aceasta întrebare o vom primi in curând , cert este ca acest lucru s-ar putea traduce si ca un cadou ( ca tot vin sărbătorile de iarna) de la presedinte de partid la altul chiar dacă sunt “rivali” politici.

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img