sâmbătă, 20 aprilie, 2024

BARLAD: CUM AU AVUT GRIJA AUTORITĂȚILE LOCALE DE GRĂDINA ZOOLOGICA? FOTO

Distribuie:

Publicat:

O resursa neexploatata si lăsată in voia naturii-așa am putea caracteriza una din frumusetile pe care orașul Barlad le are: grădina zoologica.

O mana de oameni cu dragoste de meserie si animale încearcă sa le facă viata fapturilor de acolo frumoasa. Dar sunt depășiți de indiferenta autoritatilor care, vremelnic, s-au aflat la conducerea Primariei. Putem enumera pe degetele de la maini investițiile care s-au făcut acolo, dar nimeni nu s-a gândit sa facă ceva si pentru “ cosmetizarea” imaginii acelei “ arce a lui Noe”.

Cei care sunt străini de oras, dar care au auzit de grădina zoologica gasesc cu greu drumul spre ea. Niciun indicator, niciun panou publicitar care sa le îndrume pașii. Parca adresat piticilor din Albă ca Zăpada este un stepper, amplasat pe un trotuar si pe care nici dacă vrei nu il vezi-e un pic mai sus de genunchi asezat iar din mersul mașinii nici nu e reperat.

După ce au identificat pe unde se intra, vizitatorii își pun mașina la grea încercare- o alee care arată ca după bombardament le călăuzește pașii către parcarea unde își pot lasă autovehicolul. Si de acolo incepe aventura: nu tu trotuar, ci câteva palme de piatra aruncate, probabil, cu ceva ani in urma iar vegetația uscata te duce cu gândul la un singur cuvant care caracterizează zona: părăsire.

Aleea de acces către Zoo este crăpată, iar podetele care sunt amplasate de o parte si de alta sunt pline de buruieni si de gunoaie. Crengile uscate zac pe pământul in care se încăpățânează sa creasca niște buruieni. Nu tu flori, nu tu curatenie! Parca anume cineva încearcă sa ii trimită inapoi pe cei care si-au dorit sa vina in vizita.

Dincolo de poarta lucrurile se schimba! Aleeile sunt curate, au apărut ghivecele de flori si… vedetele, animăluțele.

Oraşul, deţine cea mai mare Grădină Zoologică din Moldova, având o suprafață totală de 56043 mp, din care 32043 mp spațiu expozițional şi dispune de o varietate de păsări, peşti, lei, tigri, urși jaguar, maimuțe, bivoli, cerbi, zimbri, broaște țestoase, fazani, specii de șerpi constrictor, aligator de Missisipi, iguana verde, 150 de specii de peruși  şi mamifere exotice şi autohtone. Atracţiile parcului sunt numeroase, dar cu siguranţă cei care îi trec pragul vor fi impresionaţi de feline şi amuzaţi de maimuţele jucăuşe.

Grădina Zoologică din Bârlad a fost înfiinţată în 1959, iar la început a fost doar un adăpost pentru un urs închis într-o cuşcă. Astăzi Grădina Zoologică din Bârlad deține 542 de exemplare din 65 de specii.

Oare chiar nu se poate cosmetiza estetic imaginea grădinii Zoologice? Costa atât de mult sa pui niște oameni sa facă un pic de curatenie si alții sa planteze niște flori? Sau sa se amplaseze niște bannere stradale care sa facă cunoscut faptul ca avem o grădina Zoo cu care ne putem lauda?

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img