News Flash:

BARLAD :DESIGNERUL VIOLATOR A PRIMIT LOVITURA DE GRATIE!

29 Ianuarie 2017
3729 Vizualizari | 0 Comentarii
Andrei Spiridon, tânărul din Bârlad cu studii la o prestigioasă școală de modă din Milano, a fost condamnat joi - 27 ianuarie 2017, la pedeapsa de trei ani de inchisoare cu executare pentru infracțiunea de lipsire de libertate. Procesul pentru viol a fost încetat din cauză că victima și-a retras reclamația.

VICTIMA ȘI-A RETRAS RECLAMAȚIA PENTRU VIOL

După a aproape un an de zile de la începerea procesului penal în care Andrei Spiridon era acuzat de viol asupra unei eleve olimpice în vârstă de 17 ani, judecătorii bârlădeni au decis să aplice pedeapsa de trei ani de închisoare cu executare doar pentru lipsire de libertate. Asta după ce, la termenul anterior de pe 10 ianuarie a.c., partea vătămată și-a anunțat avocatul că are de gând să se împace cu învinuitul. Presupusul acord de mediere ar conține suma de 50.000 de lei și un autoturism.
Pentru infracțiunea de viol, unde împăcarea părților înlătură răspunderea penală, procesul penal a rămas fără obiect în momentul în care cererea a fost retrasă, nu și pentru infracțiunea de lipsire de libertate, unde nu există înlăturarea răspunderii penale printr-un astfel de acord.

De menționat că, acesta este cel de-al doilea acord de mediere în urma căruia cele două părți s-au înțeles, primul fiind anulat de Judecătoria Bârlad, în urmă cu un an, pe data de 7 ianuarie 2016, când avocații lui Andrei Spiridon au convins-o pe mama elevei să semneze o înțelegere. Motivul anulării a fost că la momentul semnării acordului, victima se afla sub tutela Protecției Copilului, pe motiv că mama acesteia solicitase sprijin din cauză că era depășită de situație.

ANDREI SPIRIDON NU ARE VOIE SĂ SE APROPIE DE VICTIMĂ NICI DUPĂ PROCES

Judecătorii i-au interzis lui Andrei Spiridon dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia şi de a se apropia de aceasta la o distanţă mai mică de 100 metri. De asemenea i se interzice dreptul de a se apropia de locuinţa, de şcoala victimei sau alte locuri unde victima desfăşoară activităţi sociale la o distanţă mai mică de 100 metri) din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.
VICTIMA VIOLULUI OBLIGATĂ DE MAGISTRAȚI SĂ PLĂTEASCĂ 18.750 DE LEI CHELTUIELI DE JUDECATĂ
Din cauza faptului că eleva și-a retras plângerea în cazul dosarului de viol, practic ea a renunțat benevol în a se mai constitui parte civilă și deci inclusiv a renunțat la drepturile conferite de lege în cazul plății cheltuielilor de judecată, care în mod normal ar fi căzut în sarcina presupusului făptuitor la infracțiunea de viol.

Suma totală a cheltuielilor de judecată este 37.500 de lei, pe care Judecătoria Bârlad a pus-o în sarcina celor doi: învinuit și reclamantă.

Victima presupusului viol, care între timp și-a retras plângerea, este nevoită acum să achite partea sa de 18.750 de lei. Drept urmare, din cei 50.000 lei incasați la acordul de mediere, partea vătămată va rămâne după plata cheltuielilor de judecată cu 31.250 lei.

Sentința nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Reamintim că pe 7 ianuarie 2016, Andrei Spiridon a fost dus la audieri în urma plângerii formulate de o elevă în vârstă de 17 ani, în care îl acuza de viol și lipsire de libertate. Conform rechizitoriului, eleva a fost dusă pe un câmp din apropierea Bârladului, unde timp de aproape patru ore a fost abuzată și lipsită de libertate.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0838 (s) | 25 queries | Mysql time :0.021028 (s)