News Flash:

Basescu joaca la rupere cartea unirii

2 Aprilie 2018
699 Vizualizari | 0 Comentarii
s604x0 Sorin Rosca Stanescu 2

Dupa ce a lasat in urma cea mai urata presedintie dupa cea a lui Nicolae Ceausescu, Traian Basescu si-a luat din nou avant. Jucand cartea unirii cu Republica Moldova. Si actionand in acest sens cu intensitate. Devenind intr-un fel campionul acestei actiuni. Joaca la risc maxim. Ce urmareste? E pur si simplu animat de un puternic sentiment national? Vrea sa se reabiliteze? Sau incearca sa impinga Romania la o actiune periculoasa intr-un moment nepotrivit?

In principiu, nu am decat cuvinte de lauda pentru hotararea cu care Traian Basescu militeaza pentru readucerea Basarabiei la patria muma. Si mi-as dori ca si alti lideri politici sa actioneze in aceeasi directie. Desigur, am toate motivele ca, in acelasi timp, sa-l banuiesc ca incearca sa se reabiliteze. Si sa-si mai prelungeasca imunitatea, beneficiind de statutul unui patriot roman. Sau ca face jocul Moscovei, intr-o maniera extrem de perversa. Merita insa analizat si cantarit cu atentie acest scenariu al unificarii.

Traian Basescu comite deliberat sau din nestiinta de carte o grava eroare atunci cand afirma ca, pentru a se ajunge la unire, este necesar doar acordul celor doua parlamente si ca acest acord intarzie, intrucat doar o treime dintre parlamentarii de la Chisinau ii reprezinta pe unionisti. In primul rand ca lucrurile nu stau asa decat in ceea ce priveste Romania. In Constitutia Romaniei nu sunt strict delimitate frontierele si nu scrie ca statul nu poate deveni mai mare. De alfel, a si devenit, fara a fi necesara schimbarea Legii Fundamentale, atunci cand am castigat procesul cu Ucraina legat de platoul continental al Marii Negre. In schimb, realizarea visului unionistilor inseamna pentru Republica Moldova renuntarea la statalitate. Un stat european urmeaza sa dispara de pe harta lumii. Evident, o asemenea decizie nu o poate lua Parlamentul de la Chisinau. Acolo este necesar un referendum. Poata ca si in Romania, desi Constitutia nu prevede acest lucru, ar fi necesar un referendum, data fiind complexitatea acestei operatii si costurile substantiale pe care vor trebui sa le plateasca cetatenii romani pentru integrarea sociala, culturala si economica a Republicii Moldova. In rest, cand vorbeste de doar o treime unionisti in Republica Moldova, cred si eu ca Traian Basescu are dreptate. Si ca, din aceasta perspectiva, mai trebuie sa asteptam pana cand mai mult de jumatate dintre basarabeni ar dori acest lucru.

In plan geopolitic, situatia este inca si mai complexa. Romania este integrata in Uniunea Europeana, dar nu in totalitate. Nu suntem in spatiul Schengen, nu suntem in spatiul euro si suntem inca loviti de MCV. In ipoteza unei uniri cu Republica Moldova, s-ar crea o serie intreaga de complicatii mari, unele insurmontabile in viitoarele decenii, legate de aquisul comunitar. Iar greul abia acum ar incepe.

Dupa cum se stie, Transnistria este o regiune separatista, oficial facand parte din Republica Moldova, sustinuta masiv de Moscova si asupra careia are pretentii si Ucraina. Statele Uniunii Europene nu recunosc statalitatea Transnistriei. Cu toate acestea, de aproape 28 de ani, Transnistria functioneaza cu ajutorul Moscovei ca un stat distinct. Acolo exista cel mai important depozit de armament, mentinut de Federatia Rusa intr-o pozitie avansata din Europa. Suspiciunile mele legate de jocul lui Traian Basescu pornesc de la afirmatia pe care acesta a facut-o duminica seara la o televiziune de stiri, conform careia Rusia nu mai este interesata de Transnistia si nici de Republica Moldova, dupa ce a anexat si incorporat Crimeea, obtinand astfel o pozitie dominanta la Marea Neagra, in proximitatea NATO si a Uniunii Europene. Acest argument este in totalitate fals si mai mult decat inselator. Ar putea fi chiar perfid. De ce? Pentru ca ar fi un caz unic in istoria imperiala a Rusiei, cand aceasta putere ar renunta de bunavoie si nesilita de nimeni la un teritoriu pe care l-a anexat in mai multe randuri – cazul Basarabiei – si la un alt teritoriu, unde a creat si mentine un conflict inghetat. Cazul Transnistriei.

Este la mintea cocosului. Odata ce-ai capturat o piesa importanta pe tabla de sah, cum este Crimeea, luand prin suprindere o planeta intreaga si neintampinand nicio rezistenta cat de cat concludenta, nu exista niciun motiv pentru jucatorul care este Vladimir Putin de a le face pur si simplu cadou adversarilor sai alte doua piese de pe tabla de sah, cum ar fi Republica Moldova si Transnistria. Din aceasta perspectiva, a forta lucrurile de la Bucuresti, ar fi un joc cu focul extrem de periculos. Cu atat mai mult cu cat nu exista niciun acord in aceasta privinta cu Uniunea Europeana, cu NATO, cu partenerul nostru strategic Statele Unite. Mai mult chiar. O fortare a lucrurilor ar putea fi interpretata de Moscova, dar si de aliatii nostri, ca un act de agresiune al Romaniei impotriva Federatiei Ruse. Situatie in care am ramane complet descoperiti.

Dar la masa de joc, cum aratam, se mai afla si Ucraina. Care, la randul ei,  atata timp cat acest stat nu s-a dezintegrat, are un cuvant de spus. Iar daca Kievul va fi consultat, se va opune si el integrarii Republicii Moldova cu Transnistria cu tot, prin reunificare cu Romania.

Aceasta este zona destul de consistenta de altfel in care ar trebui sa ne despartim de Traian Basescu. Si sa observam ca, insistand asupra accelerarii unificarii, ne propune un joc extrem de periculos. Care poate arunca in aer echilibrul si asa fragil, care caracterizeaza Razboiul Rece in plina desfasurare intre Occident si Federatia Rusa.

Pana cand va sosi momentul de oportunitate, pana cand ne vom califica si unii si altii de pe cele doua maluri ale Prutului pentru unire, ii indemn si eu, ca si Traian Basescu, pe oamenii politici si in special pe guvernanti, sa faca tot posibilul ajutand Republica Moldova si pe cetatenii ei sa creasca sub aspect economic, sa devina cat mai independenti de Federatia Rusa si ca aiba cat mai multi tineri pregatiti la Bucuresti si integrati realitatilor romanesti si europene. Mai avem de asteptat, mai avem de luptat, mai avem de transpirat pana la unificare.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1112 (s) | 35 queries | Mysql time :0.018702 (s)