News Flash:

Batrana de 25 de kilograme tinuta in spital dupa ce familia a refuzat sa o primeasca acasa a murit

13 Iunie 2014
831 Vizualizari | 0 Comentarii
Femeia de 77 de ani din comuna ieseana Gorban, care cantarea 25 de kilograme, suferind de casexie acuta, internata la fostul spital de batrani din comuna Raducaneni dupa ce nu a fost primita acasa de catre familia sa, a murit in noaptea de joi spre vineri.

 Primarul comunei Gorban, Danut Rotaru, a declarat ca a fost informat de conducerea unitatii medicale din Raducaneni ca, in cursul zilei de joi, femeia se simtea mai bine, manca si mergea singura.

"Mergea spre bine, ieri (n.r. - joi) se hranea, am discutat cu domnul director si imi spunea ca este cumva in revenire. Insa astazi (n.r. - vineri) m-a sunat ca a decedat, iar acum suntem in faza de cine o inmormanteaza", a declarat, vineri, pentru corespondentul MEDIAFAX, primarul Danut Rotaru.

Acesta a precizat ca dintre cei trei copii pe care femeia ii are niciunul nu a vrut sa se ocupe de inmormantarea acesteia.

 "Pacatul a cazut, cred, tot pe noi. Am cumparat sicriu si cruce, maine in jurul orei 10.00 - 11.00 spunea ca vine un ginere de-al ei, care e plecat in Italia, iar fata din Italia nu ne-a dat voie sa o dam la fata de aici fiindca ar interesa-o doar ajutorul de inmormantare si nu face nimic. Vedem acum, ne ocupam noi si poate reusim sa decontam. Femeia oricum avea 77 de ani si nu stiu daca cei de la «Sfantul Spridon» au scris drept in foaia de externare“, a adaugat primarul.

Prof.dr. Diana Cimpoesu, purtator de cuvant al Spitalului "Sfantul Spiridon", a precizat ca femeia a fost externata in stare mai buna decat la internare, dar avea nevoie de cineva care sa o ajute in permanenta.

"Pacienta era mai bine la externare, in sensul ca starea ei, fata de cum venise, evoluase pozitiv. Dar batrana trebuia ingrijita in continuare asa cum am facut-o noi in spital. Ea trebuia perfuzata, nu poate nimeni spune ca ea putea merge singura la baie, era dependenta de cineva si avea nevoie de ingrijiri in permanenta", a declarat, vineri, pentru corespondentul MEDIAFAX prof.dr. Diana Cimpoestu, medic-sef UPU-SMURD.

Politistii din Iasi au fost sesizati, in urma cu aproape zece zile, de catre medicii Spitalului "Sf. Spiridon" Iasi despre cazul femeii de 77 de ani din comuna ieseana Gorban care cantarea doar 25 de kilograme si care a fost tratata in unitate si trimisa acasa cu ambulanta, iar familia acesteia a refuzat sa o primeasca, astfel ca batrana a fost readusa la spital.

Femeia ajunsese la spital in stare grava, si a fost diagnosticata cu "casexie extrema", boala care se manifesta prin slabire generala a organismului, cu scaderea activitatii sistemelor morfunctionale, hipotensiune si topire musculara.

comuna raducaneni
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1165 (s) | 24 queries | Mysql time :0.015201 (s)

loading...