joi, 28 martie, 2024

Bilant nou in Columbia: cel putin 28 de morti in urma alunecarilor de teren

Distribuie:

Publicat:

Cel puţin 28 de trupuri neînsufleţite au fost găsite în urma alunecărilor de teren produse duminică într-o zonă rurală din sud-vestul Columbiei, afectată de ploi torenţiale, conform celui mai recent bilanţ anunţat luni de autorităţi, relatează AFP, informează Agerpres.

Operaţiunile de căutare au fost suspendate odată cu lăsarea întunericului, după ce salvatorii au găsit alte unsprezece trupuri neînsufleţite în cea de-a doua zi de săpături într-o zonă rurală din localitatea Roses, în departamentul Cauca, a scris pe Twitter organismul naţional pentru gestionare situaţiilor de dezastru, UNGRD. Operaţiunile urmează să fie reluate marţi.

Aceste descoperiri au ridicat bilanţul catastrofei la 28 de morţi, a adăugat organismul.

Echipele de salvare s-au angajat într-o cursă contra cronometru pentru a încerca să îi găsească pe locuitorii daţi dispăruţi, în timp ce ploile torenţiale continuă să se abată asupra regiunii.

Şansele de supravieţuire rămân slabe, au precizat echipele de salvare. "Solul argilos devine compact şi nu lasă nicio posibilitate de a respira" pentru o persoană îngropată sub pământ, a explicat căpitanul de pompieri Juan Carlos Ganan.

Alunecarea de teren, produsă duminică la primele ore şi provocată de ploile torenţiale, a îngropat opt case din satul Rosas.

Preşedintele ţării, Ivan Duque, s-a deplasat duminică la faţa locului şi a anunţat acordarea de ajutoare guvernamentale sinistraţilor.

Între 1 şi 21 aprilie, 27 de persoane şi-au pierdut viaţa în Columbia din cauza alunecărilor de teren sau fulgerelor, potrivit UNGRD.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img