News Flash:

BRAVO! Trei vasluieni primesc „Meritul Olimpic”!

24 Februarie 2018
408 Vizualizari | 0 Comentarii
olimpici 1

În acest an, trei elevi de la LMK Vaslui vor fi recompensați cu bursa „Meritul Olimpic Internațional”, grație rezultatelor obținute la olimpiadele internaționale din 2017.

Din anul școlar 2002-2003, elevii care au primit distincții la olimpiadele internaționale au dreptul la bursa de performanță „Meritul Olimpic”, prevăzută de Hotărârea de Guvern nr. 1.004/2002, reactualizată în fiecare an. Nu face excepție nici 2018.

Conform Ordinului Ministerului Educației Naționale (MEN) nr. 5.450/02.11.2017, 123 de elevi vor fi stimulați prin decernarea „Meritului Olimpic Internațional”. Printre aceștia se numără și trei elevi ai Liceului Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui.

Primul pe lista MEN este Andrei Bordeianu, în prezent în clasa a XI-a. În mai 2017, el a făcut parte din lotul României și a reușit performanța de a cuceri, împreună cu ceilalți membri ai echipei, medalia de bronz la Olimpiada de Științe a Uniunii Europene (EUSO-fizică), organizată la Copenhaga, Danemarca. Grație acestui rezultat, va primi 725 de lei în fiecare lună, timp de un an.

Al doilea beneficiar al bursei este Andrei Popa, cel care, pe 17 iulie 2017, a obținut medalia de aur la Olimpiada de Informatică a Europei Centrale, desfășurată la Ljubljana, Slovenia. La acel moment, era în clasa a XII-a și făcea parte din lotul României, alături de Costin Andrei Oncescu (clasa a XI-a, Colegiul Național „Dinicu Golescu” Câmpulung, județul Argeș), Tamio Vesa Nakajima (clasa a XII-a, Liceul Vocațional Pedagogic „N. Bolcaș” Beiuș, județul Bihor) și Andrei Costin Constantinescu (clasa a XII-a, Liceul Internațional de Informatică București). În prezent, este student și primește 1.450 de lei lunar din partea MEN.

Cel de-al treilea este Vlad-Gabriel Sîmbotin, care, în iulie 2017, elev în clasa a XII-a fiind, a reușit să cucerească medalia de bronz la Olimpiada Internațională de Biologie, desfășurată la Warwick University of Coventry, Anglia. Făcea parte din lotul României, alături de Rareș Streza (Colegiul Național „Emil Racoviță” Cluj-Napoca), George Maier (Liceul Teoretic „Avram Iancu” Cluj-Napoca) și Alexandru Adam (Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași). Grație acestui rezultat, Ministerul Educației îi va acorda lunar, timp de un an, 725 de lei. Vlad-Gabriel Sîmbotin este în prezent student la Facultatea de Medicină Generală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.

Andrei Popa și Vlad-Gabriel Sîmbotin au beneficiat de „Meritul Olimpic” și în anul 2016, primul pentru bronzul obținut la Olimpiada de Informatică a Europei Centrale din iulie 2015 și cel de la Olimpiada Internațională de Informatică din august 2015, iar al doilea pentru medalia de argint cucerită la Olimpiada Internațională de Științe a Uniunii Europene din mai 2015.

SURSA

Distribuie:  
Loading...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0923 (s) | 24 queries | Mysql time :0.015986 (s)