vineri, 19 aprilie, 2024

Brexit: Polonia, Ungaria si Cehia, statele din ECE care concureaza pentru atragerea locurilor de munca

Distribuie:

Publicat:

Pe masura ce Marea Britanie se pregateste sa iasa din Uniunea Europeana, statele din Europa Centrala si de Est (ECE) spera sa atraga cele mai multe locuri de munca din Londra, transmite Bloomberg.
Marile firme de servicii financiare cu sediul in Marea Britanie, ingrijorate ca ar putea pierde accesul la piata unica europeana dupa finalizarea Brexitului, iau in calcul mutarea unor operatiuni si angajati in alte centre financiare europene, cum ar fi Frankfurt, Paris, Berlin, Amsterdam si Luxemburg.
In acest timp, Polonia, Ungaria si Cehia se concentreaza pe locurile de munca din zona middle office a industriei financiare si pe serviciile tehnice, unde salariile nu sunt astronomice, dar sunt mult mai multe locuri de munca.
Cand cel mai mare fond de investitii din lume, BlackRock Inc, a anuntat ca-si va infiinta anul acesta un hub global in Budapesta, cele mai multe solicitari de locuri de munca au venit dintr-un loc neasteptat: Londra.
Cei interesati sa paraseasca cel mai important centru financiar european pentru capitala Ungariei au reprezentat o treime din aspiranti, a declarat Melanie Seymour, directorul din Budapesta al BlackRock, care gestioneaza active de peste 5.000 de miliarde de dolari.
Cum Londra se indreapta spre un exod al talentelor post-Brexit, tendinta in Europa Centrala si de Est este in sens opus. Dupa ani de exod al creierelor spre Europa Occidentala, regiunea inca are multe de oferit.
Companii importante, printre care Goldman Sachs Group in Polonia si Pfizer in Cehia, vor contribui la triplarea numarului de angajati in regiune. In sectorul financiar, juridic, de cercetare, design si alte domenii ar putea lucra pana in 2025 un milion de persoane, arata datele Association of Business Service Leaders (ABSL) din Polonia.
Institutia lucreaza la proiecte cu sapte mari firme din sectorul financiar care vizeaza mutarea unor locuri de munca de la Londra, a declarat recent directorul ABSL, Pawel Panczyj. Accentul este pus pe pozitiile din zona middle office, precum managementul riscurilor si tehnologia informatiei.
“Vorbim cu banci, companii de asigurari si fonduri de investitii care vor sa isi mute peste hotare operatiunile de middle office. Principalul factor care sta la baza deciziei lor este Brexitul”, a declarat Pawel Panczyj.
Politica de atragere a locurilor de munca din Londra este condusa de Polonia, care are 936 de centre cu 212.000 de angajati, si ar urma sa ajunga la 300.000 de angajati pana in 2020, sustine ABSL.
In domeniul serviciilor financiare, gigantul elvetian UBS AG are un hub global in Cracovia. Banca americana de investitii Goldman Sachs, care intentioneaza sa-si reduca la jumatate numarul de angajati din Londra, va ajunge in urmatorii trei ani sa aiba cateva sute de angajati la Varsovia, a anuntat publicatia germana Handelsblatt. Alta mare banca americana, JPMorgan Chase & Co, care ar putea muta in ECE aproximativ 2.500 de locuri de munca, ia in considerare Polonia. In Cracovia are operatiuni producatorul de bere Heineken NV, iar orasul Wroclaw gazduieste un sediu Google Inc.
In Brno, al doilea mare oras din Cehia, se afla sediul regional al gigantului american de telecomunicatii AT&T Inc, in timp ce in orasul romanesc Cluj-Napoca este prezenta compania Hewlett Packard Enterprise Co.
Si salariile au crescut in regiune in urma sosirii multinationalelor. Dezvoltatorii de software cu o experienta de 3-5 ani au in medie salarii anuale de 28.500 euro (30.275 dolari) in Praga si de 33.200 euro in Budapesta. Acestea sunt de trei ori mai mari decat salariul mediu din Cehia si Ungaria, dar mult sub nivelul de 65.000 euro pe an in Dublin.
Referendumul de anul trecut a fortat bancile si celelalte companii din sectorul financiar sa caute noi baze de operatiuni intr-o tara care va ramane parte din UE. In plus, bancile sunt presate si sa scada costurile, pe masura ce isi reorganizeaza operatiunile.
Polonia este deja o destinatie importanta de offshoring pentru banci, estimarile privind locurile de munca din domeniul serviciilor financiare transferate aici din tarile occidentale variind intre 35.000 si 45.000. Bancile elvetiene Credit Suisse si UBS se numara printre firmele care au in Polonia activitati semnificative in domeniul IT si administrativ.
In prezent, firmele financiare incep sa mute operatiuni mai sofisticate, precum managementul riscurilor sau dezvoltare de produs, profitand de avantajele oferite de o mana de lucru calificata, spatii de birouri si salarii mai ieftine decat in majoritatea Europei.
SURSA: AGERPRES

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img