marți, 19 martie, 2024

Brutarul iesean care a infruntat teroristii la Londra cere daune. “Statul britanic nu m-a ajutat cu nimic. Eram un imigrant fara casa si fara bani”

Distribuie:

Publicat:

Florin Morariu, romanul care la inceputul lunii iunie  2017 devenise erou in Marea Britanie dupa ce l-a lovit pe un atacator in timpul atentatului de la London Bridge, este hotarat sa ceara daune pentru drama prin care trece.

„Din pacate statul britanic nu m-a ajutat cu nimic. Am fost obligat sa ma intorc in Romania dupa ce proprietara locuintei in care stateam cu chirie m-a rugat sa plec de acolo deoarece se temea pentru ca atacatorii erau din acelasi cartier. Nu am mai avut unde sa dorm. Nu mai aveam bani, am plecat doar cu un troler si intr-un tricou, lasasem geaca mea unei femei care lesinase pe strada in timpul incidentelor. Mergeam pe strada prin Londra, ma vedeam la televizor in vitrinele magazinelor de acolo, dar eu eram un imigrant fara casa si fara bani”, a declarat Morariu pentru Mediafax.

Imediat dupa atentat, Florin Morariu s-a intalnit cu reprezentantii Ambasadei Romaniei de la Londra carora le-a cerut o locuinta si o slujba noua. „Cred ca este normal, deoarece nu ma simt in siguranta”, explica el la acea vreme. Oficialii ambasadei i-au spus ca nu-l pot ajuta din cauza „limitarilor de natura legala ale competentei ambasadei pe teritoriul britanic” si i-au aratat ca doar politia britanica este in masura sa ii ofere protectie pe teritoriul Regatului Unit.

Ieseanul spune acum ca ii e teama sa se intoarca la Londra deoarece ii este frica pentru viata sa: „Sincer, va spun ca imi este si teama sa ma intorc la Londra, pentru ca am sentimentul ca voi fi nevoit sa ma uit mereu peste umar”.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img