News Flash:

Bugete taiate pentru Sanatate si Munca la a treia rectificare din 2014! Ce ministere vor primi bani mai multi

29 Noiembrie 2014
1555 Vizualizari | 0 Comentarii
A treia rectificare bugetara din acest an suplimenteaza bugetele Justitiei, Agriculturii, Transporturilor, Educatiei, Apararii, in principal pentru plata in avans a titlurilor executorii pentru bugetari. Aceeasi rectificare insa taie din bugetele Presedintiei, Parlamentului, Externelor, Economiei, cu un deficit de 2,2%.

Rectificarea, efectuata in mod exceptional de Guvern, prin derogare de la lege, este determinata de rezultatele calculate pentru intervalul 1 ianuarie - 31 octombrie 2014, care scot in evidenta un excedent de 0,29% din PIB fata de un deficit de 1,18% din PIB aferent aceleiasi perioade a anului precedent. Guvernul arata, in proiectul de rectificare, ca rezultatele economice de pana in prezent argumenteaza posibilitatea realizarii unei cresteri economice pe intregul an de 2,6%, fata de 2,2% cat se estimase la elaborarea legii bugetului de stat.

Veniturile si cheltuielile bugetului general consolidat vor fi majorate, pe sold, cu 1,3 miliarde lei, deficitul bugetului general consolidat mentinandu-se ca valoare nominala la 14,7 miliarde lei si ca pondere in PIB la 2,2%. Ministerul Justitiei va primi 414,5 milioane lei (in principal pentru plata hotararilor judecatoresti avand ca obiect drepturi de natura salariala), Ministerul Public - 208,2 milioane lei (din care 205,8 milioane lei prevazute prin hotarari judecatoresti avand ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din unitatile de invatamant preuniversitar de stat si 2,4 milioane lei pentru lucrari de investitii la sediile parchetelor de pe langa instantele judecatoresti), Ministerul Agriculturii - 174,1 milioane lei (in principal reprezentand hotarari judecatoresti avand ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului, precum si pentru finantarea contravalorii sentintelor definitive si irevocabile ale Agentiei Nationale de Imbunatatiri Funciare), Ministerul Transporturilor - 168,5 milioane lei (in principal pentru finalizarea proiectelor ex-ISPA, pentru decontarea biletelor speciale de calatorie gratuita de care au beneficiat unele categorii sociale si pentru contravaloarea serviciilor de navigatie aeriana de ruta restante), Ministerul Educatiei - 140,6 milioane lei (pentru plata hotararilor judecatoresti avand ca obiect drepturi salariale, din care 111,0 milioane lei aferente personalului din unitatile de invatamant universitar), Ministerul Apararii Nationale - 73 milioane lei (reprezentand suplimentarea cu 100 milioane lei pentru achizitii de materiale, active fixe, servicii, lucrari pentru efectuarea de reparatii curente si reparatii capitale la tehnica de lupta si echipamente militare, in scopul cresterii capacitatii operationale a Armatei Romane si reducerea cu 27 milioane lei la cheltuieli de personal urmare a economiilor inregistrate), Ministerul Afacerilor Interne - 35,4 milioane lei (in principal pentru plata hotararilor judecatoresti avand ca obiect drepturi de natura salariala), Ministerul Culturii - 9 milioane lei (pentru plata titlurilor executorii avand ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala, pentru finantarea restaurarii monumentelor istorice precum si pentru Palatul Culturii din Iasi), Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor - 457 milioane lei (pentru plata despagubirilor stabilite in sarcina institutiei prin titluri executorii). Si Serviciul Roman de Informatii (14,1 milioane lei) si Serviciul de Telecomunicatii Speciale (2,7 milioane lei) vor beneficia de alocari suplimentare.

Majorarea veniturilor din contributiile de asigurari sociale, determinata de plata hotararilor judecatoresti avand ca obiect drepturi salariale, are ca efect majorarea veniturilor din contributii a bugetului asigurarilor sociale de stat, bugetului asigurarilor pentru somaj si a bugetului fondului national unic de asigurari sociale de sanatate. Ca urmare, bugetul Ministerului Muncii va fi diminuat cu 847,4 milioane lei, reprezentand, in principal, transferuri de echilibrare catre bugetul asigurarilor sociale de stat si bugetul asigurarilor pentru somaj, iar bugetul Ministerului Sanatatii va fi redus cu 251,2 milioane lei, reprezentand transferuri de echilibrare catre bugetul fondului national unic de asigurari sociale de sanatate.

Alte 726,7 milioane lei vor fi alocate primariilor pentru achitarea arieratelor. Reduceri de bugete vor mai fi operate la Presedintie (1 milion lei), Senat (357.000 lei), Camera Deputatilor (3,3 milioane lei), Ministerul Afacerilor Externe (18,8 milioane lei), Ministerul pentru Societatea Informationala (2,2 milioane lei), Ministerul Economiei (36,2 milioane lei), Autoritatea Electorala Permanenta (4,2 milioane lei).
Sursa: StirileProTV
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0957 (s) | 25 queries | Mysql time :0.012468 (s)