vineri, 29 martie, 2024

Bursa de Valori Bucuresti a inchis in crestere sedinta de joi: Valoarea tranzactiilor s-a situat la 35,38 milioane de lei

Distribuie:

Publicat:

Bursa de la Bucureşti a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea tranzacţiilor s-a situat la 35,38 milioane de lei (7,44 milioane de euro), în scădere faţă de şedinţa precedentă când s-au consemnat 40 milioane de lei (8,42 milioane de euro), potrivit Agerpres.

Cele mai tranzacţionate acţiuni au fost Romgaz, pentru care s-au înregistrat schimburi de 14,92 milioane de lei, Banca Transilvania – 8,88 milioane de lei şi Fondul Proprietatea – 4,1 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile TMK-Artrom, care s-au apreciat cu 6,11%, Casa de Bucovina-Club de Mâmunte (3,11%) şi Oil Terminal (+3,05%).

Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile UAMT (-11,4%), Farmaceutica Remedia (-7,57%) şi Electroputere (-4,17%).

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 acţiuni cu excepţia SIF-urilor, a înregistrat o apreciere de 0,50%, până la 9.558,184 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a închis în creştere cu 0,49%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o creştere de 0,45%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis pe plus cu 0,27%.

Indicele SIF-urilor, BET-FI, a consemnat o apreciere de 0,61%, iar indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a închis în creştere cu 0,36%.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img